ApărareȘtiri

SUA trimit distrugătorul USS Ross în Marea Neagră pentru exercițiul „Sea Breeze 21”, la care participă și România

USS Ross (US Navy)

Forțele Navale ale SUA au anunțat că trimit distrugătorul USS Ross în Marea Neagră pentru „Sea Breeze 21”, un exercițiu multinațional, la care participă și România și Republica Moldova. Rusia și-a manifestat deja ostilitatea în legătură cu acest eveniment de instruire, susținând că „inspiră ambiții militariste la Kiev”.

USS Ross, care tranzitează strâmtorile Dardanele și Bosfor în cursul zilei de sâmbătă, înlocuiește un alt distrugător american: USS Laboon, care în perioada 11-25 iunie a efectuat misiuni de antrenament alături de partenerii și aliații NATO din bazinul pontic, inclusiv în compania fregatei Mărășești a Forțelor Navale Române. De asemenea, USS Laboon a efectuat și o vizită de trei zile în portul Constanța, în intervalul 18-20 iunie.

„Sea Breeze 21”, un amplu exercițiu multinațional, ce se va desfășura în Marea Neagră și la care vor lua parte și forțe militare din peste 30 de țări, și care a stârnit deja furia Rusiei, care susține că „amploare și natura evident agresivă [a evenimentului] nu ajută în niciun fel la soluționarea provocărilor reale de securitate din regiunea Mării Negre”.

Peste 5.000 de militari, cu 32 de nave și 40 de aeronave, vor participa la exercițiul naval „Sea Breeze 21”, organizat de Forțele Navale ale SUA și Marina ucraineană, în Marea Neagră. Printre cele 32 de țări participante la exercițiu se numără și România și Republica Moldova.

Programată să se desfășoare în perioada 28 iunie-10 iulie, ediția din acest an a exercițiului va include acțiuni de „război amfibiu, manevre de război terestru, operațiuni de scufundare, operațiuni de interdicție maritimă, apărare antiaeriană, operațiuni speciale integrate, război antisubmarin și operațiuni de căutare și salvare”, se arată într-un comunicat dat publicității de Flota a 6-a a SUA, citat de agenția United Press International.