
CNE Cernavodă va rămâne închisă ți în luna noiembrie, în urma unei decizii a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin care s-a hotărât prelungirea stării de alertă instituită pentru centrală. Decizia s-a publicat în Monitorul Oficial 902 din 28 octombrie 2026.
Printre motivele care au stat la baza acestei hotărâri se numără menținerea unor cote scăzute ale Dunării la intrarea în țară, imposibilitatea de a repune în funcțiune unitățile 1 și 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă pe parcursul lunii noiembrie 2026 și existența în continuare a riscului de apariție a unei crize în alimentarea cu energie electrică, cauzat de lipsa unor rezerve de putere și energie suficiente pentru echilibrarea sistemului la orele de vârf de consum.
”Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea funcționării Sistemului Electroenergetic Național, inclusiv prin creșterea producției din toate sursele disponibile, asigurarea importurilor sau reducerea consumului, astfel cum se prevede în hotărârea publicată în Monitorul Oficial”, a precizat Ministerul Energiei.
Nuclearelectrica a oprit al doilea reactor al CNE Cernavodă pe 13 august 2026. Decizia opririi controlate a reactorului a fost determinată de scăderea continuă semnificativă a nivelului fluviului Dunării. Oprirea a fost realizată cu respectarea procedurilor în astfel de situații, în baza monitorizării stricte a marjelor de siguranță, a echipamentelor și a prognozei INHGA pentru acea perioadă.
Ulterior, CNE a comunicat că ambele reactoare ale centralei sunt în stare sigură oprită, cu menținerea acestora în parametri de siguranță, fără niciun risc operațional sau de securitate nucleară asociat,







