ApărareȘtiri

O navă cargo britanică a livrat vehicule logistice și echipamente pentru forțele NATO din România

Nava cargo Hurst Point,  sub pavilion britanic, a andocat în weekend în portul Constanța pentru a livra vehicule logistice și echipamente pentru forțele NATO din România, a relatat un reporter al agenției de știri Reuters.

Yörük Ișık, fondatorul grupului Bosphorus Observer, care analizează activitatea maritimă, a indicat că nava britanică, care a plecat din Southampton, a tranzitat strâmtoarea Bosfor în cursul serii de vineri, îndreptându-se spre portul Constanța.

Nava transporta vehicule de transport logistic marca MAN Truck și Bus UK Ltd și containere depozitare tip ISO pentru Forța Întrunită cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat (VJTF), unitatea NATO de intervenție rapidă, creată în anul 2014, ca răspuns la anexarea ilegală a regiunii Crimeea de către Rusia.

Turcia a preluat de la 1 ianuarie 2021 conducerea prin rotație a Forței Întrunite cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat (VJTF), care mai include și forțe terestre, aeriene, navale și speciale Albania, Ungaria, Italia, Letonia, Muntenegru, Polonia, România, Slovacia, Spania, Marea Britanie și Statele Unite.

De asemenea, Marea Britanie urmează să efectueze misiuni de Poliție Aeriană Întărită, sub comanda NATO, în România. În acest sens, unitățile logistice din cadrul Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) au început deja pregătirile pentru dislocarea în România a unui detașament de avioane Eurofighter Typhoon.

Luna viitoare, două nave de război ale Marinei Regale Britanice urmează să sosească în Marea Neagră, în contextul agravării tensiunilor între Ucraina și Rusia.