IT&C

Gen. Jones: România ar trebui să dezvolte memorandumul cu SUA pentru 5G și în alte domenii, precum energie, apărare, aviație

Guvernul de la București ar trebui să dezvolte memorandumul de înțelegere SUA-România privind tehnologia 5G și în alte domenii ale relațiilor bilaterale, inclusiv în sectoarele energiei și apărării, aviației civilă și tehnologiilor cloud, a declarat generalul (r) James L. Jones, fost comandant al Corpului Pușcașilor Marini ai SUA și fost comandant suprem al forțelor aliate din Europa în perioada 2003-2006.

Generalul în retragere a mai afirmat că, probabil, viitoarea administrație de la Casa Albă va continua să coopereze cu România pe tema inițiativelor care protejează flancul sud-estic al alianței NATO de o potențială agresiune rusă, cât și în privința contracarării influenței Chinei.

Fostul oficial NATO, care a menționat că atât SUA, cât și România se află în mijlocul unei perioade dominate de alegeri, a subliniat că speră că “odată ce cele două țări ale noastre vor finaliza tranzițiile politice, vom putea lucra pentru consolidarea progresului important în relațiile bilaterale înregistrat în ultimii ani”.

“La urma urmei, familia amenințărilor cu care ne confruntăm rămâne neschimbată. De fapt, amenințările la adresa democrațiilor noastre sunt în creștere și trebuie să facem ceea ce este necesar pentru a menține libertățile de care cetățenii noștri au ajuns să se bucure și pe care se bazează”, a explicat James L. Jones la evenimentul Bucharest Security Forum.

Fostul comandant NATO a subliniat că există sprijin din partea ambelor partide majore din Statele Unite pentru o alianță solidă cu România.

“Președintele Trump a avut o relație excelentă cu omologii săi români și știm că președintele-ales Biden are relație puternică și de lungă durată cu România, și cu Europa, în general”.

James L. Jones, care a îndeplinit și funcția de consilier de Securitate Națională în timpul Administrației Obama, a povestit că în 2009, Joe Biden, în acel moment vicepreședintele SUA, a efectuat o vizită la București, ocazie cu care a îndemnat țările din Europa Centrală să se alăture Statelor Unite ca parteneri pentru gestionarea și soluționarea unei serii de probleme regionale și globale.

“Deși vorbesc în calitate de cetățean privat și nu am informații despre modul în care echipa de tranziție Biden se gândește la politica sa externă, cred că acest cadru se va aplica în mare măsură abordării adoptate de Administrația Biden pentru Europa Centrală și de Est”, a afirmat generalul James Jones.

“Viitoarea Administrație Biden ar putea adopta o abordare diferită privind alianțele și parteneriatele sale comparativ cu președinția Trump, dar probabil va considera România ca un aliat cheie și un stat din prim-linie în ceea ce privește apărarea Europei. Statele Unite vor fi dornice să colaboreze cu România pe tema inițiativelor care protejează flancul sud-estic al alianței NATO de agresiunea rusă și de contracararea a eforturilor Chinei în plan economic și tehnologic cu scopul obținerii unui cap de pod strategic în Europa”, a explicat fostul comandant NATO.

În ceea ce privește cooperarea între Washington și București în domeniul 5G, generalul (r) James Jones subliniază că România a fost printre primele țări care au semnat un memorandum de înțelegere cu Statele Unite privind securitatea tehnologiei 5G.

“Următorul guvern al României ar trebui să caute să dezvolte memorandumul de înțelegere între Statele Unite și România în alte domenii ale relațiilor bilaterale, inclusiv proiecte pilot în sectoarele energiei și apărării, aviației civilă și tehnologiilor cloud, care pot permite României să-și consolideze parteneriatul cu America și aliații săi”, a recomandat James Jones.

“De exemplu, România ar putea consolida implementarea 5G și relațiile în domeniul apărării între SUA și România prin dezvoltarea infrastructurii 5G în cursul renovării bazelor Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii. Efectuarea unor astfel de tipuri de îmbunătățiri ar stimula SUA să disloce prin rotație forțe regionale aeriene și terestre și ar permite României să fie în fruntea listei comandamentului NATO în cazul unei de criză de securitate”.

“În al doilea rând, România ar putea încerca să introducă experimentarea 5G în memorandumul de înțelegere semnat recent cu Statele Unite privind dezvoltarea sectorului nuclear civil din România. Un 5G cu adevărat sigur ar oferi îmbunătățiri substanțiale în ceea ce privește eficiența și, mai important, securitatea împotriva amenințărilor cibernetice persistente lansate din străinătate”.

“În cele din urmă, în ceea ce privește latura securității și apărării a ecuației, Statele Unite vor căuta ca țări precum România să-și mențină angajamentul de a cheltui 2% din PIB-ul său pentru apărare și să continue să-și modernizeze capacitățile, structura forței și infrastructura – în mod particular în tărâmul digital”, a conchis fostul comandant suprem aliat.

Generalul (r) James L. Jones prezidează  Jones Group International (JGI),  o firmă internațională de consultanță în afaceri, care își are sediul la Washington. Firma consiliază clienții în domeniul apărării, securității naționale și telecomunicațiilor. JGI este prezentă în Europa (Jones Group Europe) și în România, în parteneriat cu Serban & Musneci Associates.