Guvernul a respins solicitarea Huawei pentru utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G, în urma unei decizii a premierului, care a fost publicată în Monitorul Oficial.
Decizia a fost precedată de o hotărâre a CSAT din 21 februarie.
Baza legală a fost: ”Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 35 din 21 februarie 2024 privind avizarea solicitării pentru obținerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depusă de către companiile Huawei Technologies — S.R.L., Huawei International Co. Limited, Huawei Technologies Kft și Huawei Technologies Co., Ltd., în temeiul art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 6 alin. (2) din Legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G”.
Solicitarea Huawei a fost respinsă ”ca urmare a evaluărilor realizate de către instituțiile cu responsabilități în domeniu, din perspectiva riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa securității naționale și apărării țării și prin raportare la obligațiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizațiilor internaționale din care România face parte, al Uniunii Europene și al parteneriatelor strategice bilaterale”.