ApărareȘtiri

Forțele Aeriene Române, locul cincisprezece în NATO în privința numărului de avioane de luptă – World Air Forces 2022

Avioane F-16 Fighting Falcon ale aviației române (US Air Force)

Forțele Aeriene Române s-au menținut pe locul al cincisprezecelea din 30 în cadrul NATO în ceea ce privește numărul de avioane de luptă operaționale, potrivit raportului World Air Forces, realizat de publicația Flight International. În cazul în care se concretizează planul MApN de achiziție a celor 32 de aeronave F-16 uzate  din Norvegia, țara noastră ar avansa câteva poziții în rândul puterilor aeriene ale Europei, însă doar din punct de vedere numeric.

Din păcate, din punct de vedere calitativ, Forțele Aeriene Române au una dintre cele mai învechite flote aeriene, cu majoritatea avioanelor fabricate în anii 80 sau chiar mai dinainte.

Potrivit ediției pentru anul 2022 a clasamentului, Forțele Aeriene Române au în dotare 144 de aeronave, dintre care 33 de avioane de luptă supersonice  (16 tip MiG-21 LanceR și 17 tip F-16 A/B Fighting Falcon. În plus, aviația română se mai poate baza pe nouăsprezece aeronave de antrenament avansat și atac ușor IAR-99 Șoim, dintre care zece urmează să fie modernizate la configurația IAR-99 SM de către Avioane Craiova, în parteneriat cu Elbit Systems. Armata României mai are și 68 de elicoptere militare, dintre care 7 IAR-316 și 61 IAR-330 Puma.

România surclasează la acest capitol toate țările vecine, cu excepția Ucrainei. Bulgaria a pierdut în luna iunie o aeronavă MiG-29, astfel că în acest moment mai dispune de doar 13 avioane de luptă MiG-29 și opt aparate de atac la sol Suhoi Su-25. Vecinii de la sud de Dunăre așteaptă livrarea celor opt avioane multirol Lockheed Martin F-16V comandate din Statele Unite.

Forțele aeriene ale Serbiei au 13 avioane de luptă rusești MiG-29 și 17 aeronave de atac J-22 Orao – varianta sârbească a IAR-93 Vultur, iar Ungaria se bazează pe 14 avioane multirol Gripen C/D.

În cele din urmă, Forțele Aeriene ale Ucrainei dispun de 51 de aparate multirol de tip MiG-29, 32 de tip Su-27 și 29 de avioane de atac la sol Su-24 și Su-25, însă nu este clar câte dintre aceste aeronave chiar sunt funcționale.

Comparativ cu alte țări de pe flancul estic al NATO, România se menține pe locul al patrulea în privința numărului de avioane de luptă, după Turcia (291), Grecia (229) și Polonia (109).

La nivel internațional, Statele Unite rămân liderul absolut la acest capitol, cu 2.740 de avioane de luptă, aproape dublu față de China (1.571) și Rusia(1.511).

În ansamblu, inventarul global de aeronave militare s-a redus cu 292 de aparate în ultimele 12 luni, numărul global de aeronave operaționale ridicându-se la 53,271 pe data de 30 septembrie.

Clasamentul World Air Forces 2022, realizat de publicația Flight International