Datele inițiale din cutia neagră a avionului MiG-29 prăbușit în Bulgaria confirmă ipoteza dezorientării pilotului
Datele inițiale extrase din cutia neagră a avionului MiG-29 al Forțelor Aeriene Bulgare care s-a prăbușit în Marea Neagră, în luna iunie, confirmă ipoteza că tragedia aviatică s-ar fi produs din cauza dezorientării spațiale a pilotului, a declarat Georgi Panaiotov, ministrul interimar al Apărării de la Sofia, citând un raport preliminar al laboratorului de anchetă al corporației aviatice rusești MiG.
Anterior, în luna iulie, anchetatorii bulgari au indicat că ipoteza cea mai probabilă este aceea că pilotul și-a pierdut orientarea în spațiu în cursul zborului pe timp de noapte, aeronava prăbușindu-se în apele Mării Negre în timpul unui exercițiu multinațional.
Pilotul, maiorul Valentin Terziev, unul dintre cei mai experimentați aviatori ai Forțelor Aeriene bulgare, și-a piedut viața în urma prăbușirii aeronavei.
Așa cum am relatat anterior, concluzia anchetei readuce în prim-plan chestiunea pregătirii insuficiente a piloților bulgari, care zboară periculos de puțin, mult sub media NATO. Potrivit informațiilor neoficiale, citate de jurnaliștii bulgari de la Mediapool.bg, chiar și piloții bulgari cei mai experimentați zboară cel mult aproximativ 35 de ore pe an, adică de patru ori mai puțin decât minimul stabilit în standardele NATO.