EnergieȘtiri

Cererea de gaz natural lichefiat (GNL) la nivel global se va dubla până în 2040, estimează Royal Dutch Shell

Sursa: Royal Dutch Shell

Cererea de gaz natural lichefiat (GNL) la nivel global a crescut cu 12,5% în 2019, iar în următorii 20 de ani se estimează o dublare a cererii, potrivit celui mai recent raport anual LNG Outlook 2020, al companiei Royal Dutch Shell. Această evoluția consolidează rolul gazului lichefiat ca mijloc de tranziție către un sistem energetic cu emisii reduse de carbon, potrivit autorilor raportului.

  • Europa a fost cel mai mare importator de LNG, în timp de China s-a situat pe locul al treilea, după Japonia.
  • Orientul Mijlociu a fost cel mai mare furnizor de LNG în 2019, însă producția americană de gaz lichefiat a continuat să crească spectaculos și aproape va egala Orientul Mijlociu în 2040.
Sursa: Shell

Gazul natural emite 45-55% mai puține emisii de gaze cu efect de seră decât cărbunele atunci când este utilizat pentru generarea energiei electrică, se afirmă în raportul companiei Shell, publicat pe 20 februarie.

“Deși astăzi observăm condiții slabe pe piață, din cauza unui record de noi surse, două ierni ușoare succesive și a situației generate de coronavirus, ne așteptăm la o revenire a echilibrului, evoluție determinată de o combinație între creșterea continuă a cererii și reducerea lansării de noi surse până la mijlocul anilor 2020”, a declarat Maarten Wetselaar, director pentru gaz și noi energii în cadrul companiei Shell.

Anul 2019 a fost unul în care s-a înregistrat o creștere record a producției de GNL, cu 40 de milioane de tone în plus în 2019 față de anul anterior. Europa a absorbit majoritatea creșterii producției din 2019, întrucât gazul natural lichefiat la prețuri competitive a impulsionat trecerea de la cărbune la gaz în sectorul energiei electrice și a suplinit scăderea producției interne și a importurilor de gaze din alte surse.

Importurile europene de GNL au avansat cu 74% în 2019, până la 89 milioane tone pe an, în timp ce China a fost al treilea cel mai mare importator de GNL, cu 61,5 milioane tone pe an. Pe locul al doilea s-a clasat Japonia, cu 77 milioane tone GNL pe an.

China însă rămâne cel mai mare importator mondial de gaze naturale, după ce a depășit Japonia în 2018.

Țările din Orientul Mijlociu au fost cele mai mare exportatoare de LNG în 2019, cu 97 milioane tone pe an, în timp ce Statele Unite au exportat 37 de milioane tone pe an, dar producția americană de LNG a cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimii ani și se estimează că va crește de patru ori până în 2040.