”Să fim pregătiţi – aceasta este sarcina noastră principală. Dacă se întâmplă astăzi, atunci, trebuie să lupți cu ceea ce ai. Este întotdeauna o combinație între a fi pregătit pentru azi și, în același timp, a îmbunătăți posibilitățile pentru viitor”, a declarat președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Robert Bauer, într-un interviu pentru portalul ucrainean Armia Inform, citat de Rador și RBC.
El a răspuns astfel la întrebarea dacă NATO este pregătită pentru un conflict cu Rusia.
Referindu-se la pregătirea pe Flancul Estic, are este cel mai expus amenințărilor, amiralul Bauer a vorbit despre extinderea NATO în țările baltice și sporirea prezenței sale în Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria.
”Acum, avem opt astfel de grupuri de luptă de câte un batalion, care, dacă este necesar, pot fi unite într-o brigadă. Țările corespunzătoare lucrează constant la acest mecanism. Dacă este nevoie de mai multe, vom lua în considerare acest lucru. Dar, pentru acum, este suficient”, a spus președintele Comitetului Militar al NATO.