ApărareȘtiri

FOTO. Blindatele Rosomak ale armatei poloneze participă la un exercițiu în poligonul Cincu, alături de militari români și portughezi

Blindate poloneze Rosomark în România (Polski Kontyngent Wojskowy Rumunia)

Militari și zeci de blindate Rosomak din contingentul polonez dislocat în România, împreună cu omologii lor români și portughezi, participă la un exercițiu de instruirea tactică ce se desfășoară la Centrul Național de Instruire Întrunită (CNIÎ) „GETICA” din localitatea Cincu, județul Brașov.

Exercițiul, care a început pe 26 octombrie, are scopul de a îmbunătății procedurile comune pe câmpul de luptă și interoperabilitatea forțelor aliate, au anunțat Forțele Armate Poloneze.

Transportoarele blindate KTO Rosomak sunt fabricate de industria militară poloneză pornind de la platforma AMV (Armored Modular Vehicle) de la compania finlandeză Patria.

Contingentul militar polonez, format din aproximativ 250 de militari cu zeci de transportoare blindate Rosomak, este o parte componentă a inițiativei Prezență înaintată adaptată – tailored Forward Presence (tFP), al cărei obiectiv este acela de a asigura o prezență consolidată pe Flancul Estic al NATO pentru descurajarea oricărei potențiale agresiuni rusești. Totodată, Armata română participă cu un detașament de artilerie antiaeriană la Grupul de Luptă NATO din Polonia.

Militarii polonezi dislocați prin rotație în România sunt încadrați în Batalionul 26 Infanterie “Neagoe Basarab” din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est. Pe lângă detașamentul polonez, în acest moment, brigada multinațională cu sediul la Craiova mai include și un contigent portughez.

Blindat polonez Rosomark (Polski Kontyngent Wojskowy Rumunia)
Militari polonezi în România (Polski Kontyngent Wojskowy Rumunia)

Blindate poloneze în România (Polski Kontyngent Wojskowy Rumunia)