ApărareȘtiri

Rutte: Leadership-ul lui Trump, din nou cheia pentru puterea NATO

Foto: nato.int

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a felicitat miercuri pe Donald Trump, după ce acesta a revendicat victoria în alegerile prezidenţiale de marţi din SUA, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

“Tocmai l-am felicitat pe Donald Trump pentru alegerea sa ca preşedinte al Statelor Unite. Leadership-ul său va fi din nou cheia pentru a menţine Alianţa noastră puternică. Aştept cu nerăbdare să lucrez din nou cu el pentru a face să avanseze pacea prin întărirea NATO”, a afirmat Rutte într-un comunicat.

Candidatul republican la preşedinţia SUA Donald Trump a revendicat miercuri “o victorie politică nemaivăzută”, în cadrul unui discurs susţinut la West Palm Beach, în Florida, după ce postul de televiziune Fox News l-a creditat cu victoria în alegerile prezidenţiale în faţa candidatei democrate Kamala Harris.

Mark Rutte, fost premier olandez care şi-a început mandatul de secretar general al NATO pe 1 octombrie, este cunoscut ca având o abilitate specială de a comunica cu Trump şi ar fi avut o relaţie relativ bună cu acesta. Cu prilejul unei întâlniri a celor doi, în 2019, când Rutte era premier, Trump a declarat că au devenit prieteni, a relatat marţi dpa.