IntelligenceȘtiri

Rusia ar fi încercat să fure cercetări privind coronavirusul pentru a nu ajunge să depindă de Occident în privința vaccinului

Oficiali guvernamentali americani și experți în securitate cibernetică sunt de părere că scopul atacurilor informatice, atribuite Moscovei, contra unor organizații de cercetare medicală din SUA, Marea Britanie și Canada, nu a fost acela de a sabota eforturile altor țări de a crea un vaccin pentru noul coronavirus, ci de a sustrage informații care să permită Rusiei să accelereze dezvoltarea propriului vaccin, informează publicația The New York Times.

De altfel, cercetători de la Universitatea Oxford au declarat joi că au observat o asemănare izbitoare între modul în care ei au abordat dezvoltarea vaccinului și cercetările pe aceeași temă prezentate de oamenii de știință ruși.

Robert Hannigan, președinte executiv la firma de cibersecuritate BlueVoyant, a declarat că scopul acțiunii Rusiei pare să fie acela de a evita dependența de țările occidentale privind un eventual vaccin coronavirus.

“În mod clar, Rusia nu dorește să perturbe dezvoltarea vaccinului, dar nu vor să depindă de Statele Unite sau Regatul Unit pentru producerea și descoperirea vaccinului”, a declarat Hannigan. “Nu este imposibil să credem că mândria Kremlinului este de așa natură încât ei nu vor să se întâmple asta”.

Mai mult, oficiali guvernamentali și experți în cibersecuritate au avertizat că Rusia nu este singura țară care recurge la astfel de metode pentru a accelera dezvoltarea propriului vaccin.

Săptămâna trecută, directorul FBI, Christopher A. Wray, a acuzat China că “încearcă să pirateze organizațiile medicale americane” care efectuează cercetări pe tema coronavirusului.

“Rusia nu este singura”, a declarat John Hultquist, director senior la FireEye, o companie de cibersecuritate din Silicon Valley. “Întreaga pandemie este plină de spioni”, a completat el.

Potrivit experților în cibersecuritate, hackerii chinezi s-au axat mult timp pe furtul proprietății intelectuale și spionajul industrial, în timp ce Rusia a utilizat instrumentele de atac informatic mai mult pentru a-și slăbi rivalii geopolitici.

De altfel, la nivel mondial se desfășoară o cursă intensă pentru dezvoltarea unui vaccin contra coronavirusului, iar în acest moment sunt în diverse etape de dezvoltare peste 155 de potențiale vaccinuri, inclusiv 23 care sunt deja în faza testelor clinice pe oameni.

Incidentul pare să sugereze revenirea la competiția în planul cercetării din timpul Războiului Rece, când Moscova și Washingtonul și-au folosit spionii pentru a fura secrete tehnologice.

“Fără îndoială, cine dezvoltă primul un vaccin crede că va avea un avantaj din punct de vedere geopolitic, și mă aștept ca Rusia să își dorească așa ceva”, a afirmat Laura Rosenberger, fost oficial în cadrul Administrației Obama.

Agenția guvernamentală din Marea Britanie însărcinat cu securitatea cibernetică a acuzat joi un grup de hackeri ruşi că atacă organizaţii britanice, americane şi canadiene pentru a le sustrage cercetările despre crearea unui vaccin împotriva noului coronavirus şi consideră ‘aproape sigur’ că acest grup acţionează pentru serviciile secrete ruse, potrivit AFP, relatează agenția de știri Agerpres.

‘Grupul periculos cunoscut sub numele APT29’, sau ‘Ducs’ sau de asemenea ‘Cozy Bear’, ‘operează aproape sigur în cadrul serviciilor de informații ruse’, afirmă într-un comunicat National Cyber Security Centre (NCSC), adăugând că instituțiile similare din SUA şi Canada au ajuns la aceeași concluzie, iar atacurile cibernetice sunt în desfășurare.

Moscova a reacţionat respingând că ar fi implicată în astfel de acţiuni. ”Nu avem nicio informaţie despre cineva care a putut să atace cibernetic societăţi farmaceutice sau centre de cercetare în Marea Britanie (…) Respingem aceste acuzaţii”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a vorbit despre declaraţii ”vagi şi contradictorii, aproape imposibil de înţeles”, adăugând că britanicii nu au prezentat nici fapte şi nici probe.