ApărareȘtiri

România, Polonia și Turcia își reafirmă sprijinul pentru independența și integritatea teritorială a Georgiei și Ucrainei

Foto; mae.ro

Miniștrii de Externe ai României, Poloniei și Turciei, reuniți la București pentru Trilaterala pe teme de securitate în perioada 22-23 aprilie, au discutat despre tensiunile din zona bazinului pontic. Cu această ocazie, reprezentanții celor trei țări NATO și-au reafirmat sprijinul pentru independența și integritatea teritorială a Georgiei și Ucrainei

“Pe parcursul dezbaterilor în formatul Trilateralei, am schimbat opinii privind situația de securitate de pe Flancul Estic al NATO și am discutat activitățile militare îngrijorătoare din Vecinătatea Estică, inclusiv pe cele recente din Ucraina și din jurul acesteia. Am reiterat apelul nostru pentru implementarea integrală a Acordurilor de la Minsk și pentru respectarea strictă a regimului de încetare a focului”, se arată într-un comunicat publicat de Ministerul Afacerilor Externe de la București.

“Am reafirmat sprijinul nostru pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei și Ucrainei în interiorul granițelor lor recunoscute la nivel internațional și pentru aspirațiile euro-atlantice ale ambelor state”, se precizează în comunicat.

Prima reuniune a Trilateralei a avut loc în mai 2012, în marja Summitului NATO de la Chicago, la inițiativa României.

Paternitatea formatului aparține actualului șef al diplomației române, Bogdan Aurescu, la acel moment secretar de stat pentru afaceri strategice.

După momentul de debut al Trilateralei, nivelul de participare a fost ridicat în anul 2016 la cel de ministru de Externe, de atunci având loc șapte întrevederi.

Prezența Turciei în cadrul Trilateralei este cu mare relevanță, ținând cont de necesitatea menținerii Turciei în contact direct cu interesele și valorile occidentale și euroatlantice, pe un traseu predictibil, al cooperării și dialogului. Iar, Trilaterala poate fi un instrument util în acest sens.