Ready – gata de luptă sau gata să moară

(Opinia a fost publicată pe Recomandări, blogul personal al generalului (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al armatei României). 

Recomandarea din acest text este utilă atât militarilor, cât și politicienilor, ca argument și ca explicație pentru înțelege deplin conținutul unor termeni folosiți uneori prea ușor și chiar iresponsabil. Schimbările importante la nivelul conducerii Statului Major al Apărării de la sfârșitul acestei luni vor genera schimbări în cascadă de comandanți, iar unii dintre aceștia trebuie să înțeleagă rapid responsabilitățile care le revin.

În urmă cu mai bine de zece ani reușeam să obțin aprobarea CSAT pentru „Planul de refacere a capacității operaționale a Armatei României”. Conținutul acestui document este clasificat, așa încât nu pot să dau detalii, doar precizarea că prin măsurile din acest document se intenționa ameliorarea problemelor survenite din subfinanțarea apărării timp de șapte ani. Desigur, nivelul de ambiție era adaptat situației economice și de securitate din acel moment. Refacerea industriei de apărare nu a fost parte a acestui plan, din mai multe considerente, pe care le pot detalia în altă Recomandare.

Ulterior, odată cu îmbunătățirea bugetului alocat apărării, planurile s-au schimbat, au apărut noi obiective, iar unele măsuri, rezultate din gravitatea situației în care se ajunsese, au fost uitate. Din acest motiv consider necesar să vin în sprijinul tinerilor comandanți, pentru a nu repeta erorile trecutului, precum și în sprijinul politicienilor care și-au asumat responsabilitatea problematicii apărării în calitate de membri ai Comisiilor de apărare ale celor două camere ale Parlamentului României.

Voi pleca de la faptul că Noul Concept Strategic al Alianței Nord-Atlantice, aprobat la summitul din 2022, are ca idee centrală creșterea capacității de reacție a NATO, obținută nu doar cantitativ, prin numărul militarilor și echipamentelor din forțele de reacție ale NATO, dar și calitativ, prin îmbunătățirea nivelului de readiness al acestor forțe. Știu că sunt multe critici pentru utilizarea unui jargon numit „romgleză” de către cei care vorbesc despre apărare și securitate națională, dar este mult mai simplu să folosești un cuvânt pentru a descrie o stare care implică mai multe cerințe.

Pe scurt, în limba română readiness s-ar traduce prin termenul în care structura este „Gata de luptă” adică de introducere în luptă. Am întâlnit destul de des raportări privind starea structurii care nu corespundeau cu situația reală. De-a lungul timpului, pe fondul lipsei resurselor necesare, au apărut chiar formulări acceptate oficial, precum „obiectiv îndeplinit, în limita resurselor alocate”, extins mai apoi chiar în privința capacității operaționale – „Gata de luptă, în limita resurselor alocate”.

Pentru că situația se generalizase, gravitatea unei astfel de raportări a fost mult timp nesesizată. Pentru mine, au fost ani în care nu am avut liniște, în care am căutat diverse formule pentru a convinge decidenții politici, dar și subordonații că așa ceva este periculos și că trebuie să ieșim din capcana autosuficienței.

De curând, am fost martor la o afirmație care ar fi putut să treacă neobservată, dacă nu ar fi existat riscul de a fi interpretată greșit. Și această afirmație m-a determinat să scriu prezenta Recomandare. „Romanian soldiers are ready to fight the Russians to defend Romania”. A urmat o reformulare lămuritoare, un mesaj mai potrivit pentru politicienii români decât pentru un american. „Militarii au determinarea de a lupta, sunt gata să moară pentru țară” (nu mai redau fraza în engleză). Atunci am înțeles cât de periculos este un cuvânt care poate fi tradus în mai multe moduri. Ce ne facem dacă ceilalți membri ai societății, dacă politicienii înțeleg același lucru?

Mi-a revenit în minte Jurământul militar, destul de mult invocat în ultimul timp. „Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții…” și mă întreb cât de confortabil poate fi pentru un comandant să aibă în subordine oameni gata să moară pentru țară. Prietenul meu, generalul Mircea G, un militar incomod pentru mulți șefi, dar un comandant căruia i-aș fi dat misiunea cu încrederea că o dată asumată, o va îndeplini cu succes, îmi vine în ajutor cu cuvintele generalului Paton, mult mai experimentat decât aș fi putut eu să fiu, prin bătăliile pe care le-a dus: „No bastard ever won a war by dying for his country. He won it by making the other poor dumb bastard die for his country”. Poate că exprimarea este puțin cam neacademică (!), dar exprimă un mare adevăr: eroii care au murit nu au adus victoria, au câștigat cei care au supraviețuit!

Știu că ar putea fi unii care ar sări să mă critice, dar prin ceea ce explic acum nu doresc să aduc nicio atingere celor care și-au dat viața pentru țară, dimpotrivă. Tot respectul pentru determinarea și patriotismul de care au dat dovadă. Dar pot să îi consider vinovați pe cei care nu au reușit să evite moartea lor, acolo unde este cazul.

Așadar, a fi gata să mori pentru țară nu este ceva banal, nu este o lozincă. Sacrificiul suprem nu poate fi cuantificat, este imposibil de recompensat total prin drepturile oferite de stat celui care își asumă apărarea țării cu arma în mână.

Dar este suficient? Poți să fii „gata de luptă” doar pentru că ai jurat să mori pentru țară? Sigur că ești gata să mori, dar cui folosește? Dacă un comandant pierde oameni în luptă, riscă să nu mai poată să obțină victoria. Din acest motiv, un comandant trebuie să se asigure că subordonatul său are ce tot echipamentul necesar, știe să îl folosească știe toate tacticile și procedurile, astfel încât să își ucidă inamicul, să îi distrugă sistemul de apărare, astfel încât să învingă. 

Mai departe, cu cât urcăm în ierarhie, responsabilitățile cresc, deoarece fiecare entitate este compusă din entități mai mici, care depind una de alta și nu poți să neglijezi niciuna dintre ele.

Am văzut mai multe definiții ale „capabilităților militare”, cea mai recentă în „Ghidul Strategiei Naționale de Apărare a Țării”, din 2015. „Capabilitate militară”, în cea mai simplă definire, este structura/entitatea organizată corespunzător misiunii și nevoilor de utilizare optimă a echipamentelor din înzestrare, dotată cu echipamentul care poate să producă efectul dorit sau să îndeplinească o misiune, precum și personalul selecționat, bine echipat și instruit corespunzător, motivat să lupte și să învingă. 

În mod corespunzător, definim „readiness” ca o trecere de la starea actuală (de bază) a structurii/entității militare, la starea în care este capabilă să ducă acțiuni de luptă (ar putea fi înțeles ca o funcție matematică în care timpul este domeniul de derivare). Nivelul de readiness se măsoară în unități de timp.

Am întâlnit comandanți care raportau că structura lor este gata de luptă pentru apărarea țării în termene fantastice, de la câteva ore, la maxim o zi. În mod real, doar forțele din Serviciul de Luptă Permanent sunt capabile să reacționeze în câteva minute sau chiar acționează permanent, așa cum este cazul celor care realizează supravegherea spațiului aerian sau cercetarea suprafeței mării.

Raportările hazardate generează concluzii false și decizii în consecință. O atitudine mai responsabilă la fiecare nivel poate să elimine pericolul unei imagini false privind capacitatea proprie de apărare, se poate construi eficient și sustenabil o forță care să fie cu adevărat descurajantă. Capabilitățile militare nu pot să fie constituite cu jumătăți de măsură. Nu este suficient să se achiziționeze tehnică de ultimă generație, dacă nu ai structura potrivită, dacă nu poți să încadrezi personalul suficient pentru a opera acel echipament în mod optim.

Dacă ai structura și echipamentul, dar nu ai încadrarea minimă și personalul nu este îndeplinește criteriile psiho-fizice pentru fiecare poziție în parte, nu poți să spui că ești gata de luptă. Chiar dacă le ai toate cele de mai sus, dar nu ai suficiente resurse pentru a antrena corespunzător și continuu personal pentru misiunea entității, ai cheltuit banii degeaba, trimiți oamenii la moarte, nu la victorie. Motivația oamenilor contează, la rândul ei.

Declarația formală din Jurământ poate fi „uitată” dacă omul nu are încredere în pregătirea sa, în comandanții săi, în echipamentul său (dacă este mai slab ca al inamicului), în statul pe care trebuie să-l apere dacă legile care îl privesc se schimbă la fiecare sesiune parlamentară. Evaluările forțelor pe care România le-a asumat ca Forțe de Reacție ale NATO sunt utile pentru a înțelege conceptele și necesitățile. La aceste evaluări ar trebui să participe și politicienii cu responsabilități în domeniul apărării.

Așadar, răspunsul simplificat ar fi că este o mare responsabilitate pe umerii politicienilor, dar și a comandanților de toate nivelurile de a avea o capacitate de apărare credibilă, gata de luptă, fiecare entitate la termenul din plan, corespunzător nevoii misiunii, jurământul militar nu este suficient, dar este foarte important pentru ambele părți, și pentru cel care îl rostește, dar și pentru cel în fața căruia se rostește.

Un militar este cu adevărat „ready” atunci când are capacitatea psiho-fizică necesară, echipamentul adecvat (cel puțin la fel de bun ca al inamicului), este bine antrenat și face parte dintr-o structură corect constituită, cu colegi la fel de bine pregătiți și are motivația de a învinge.

În concluzie, nu este suficient să existe armata, jurământul și sacrificiul militarilor nu sunt suficiente pentru a apăra țara. Acești oameni dispuși să intre în luptă cu arma în mână trebuie să aibă tot ce le trebuie pentru a putea să lupte, pentru a putea să învingă, nu să moară!