(Articol al generalului (r) de aviație Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al armatei României)
Alegerile prezidențiale implică instalarea unei noi conduceri a sistemului de securitate națională, atunci când nu se validează un al doilea mandat pentru Președintele în funcție. Această nouă conducere ar trebui să însemne și o nouă viziune privind viitorii cinci ani, în principiu, centrată pe promisiunile făcute de candidatul câștigător pe timpul campaniei electorale.
Importanța acestui moment o regăsim în prevederile Constituției, prin care Președintelui îi sunt atribuite principalele responsabilități în politica externă, ca reprezentant al statului în relațiile internaționale, ca Președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării și comandant al Forțelor Armate. Corespunzător acestor atribuții, Președintele României este cel mai important beneficiar al fluxului de informații procesate de serviciile române de informații, de diplomația română, precum și din partea liderilor militari.
Strategia Națională de Apărare a țării este documentul prin care Președintele își face publică viziunea sa și a echipei sale de conducere, deoarece acest document este statuat ca o Strategie de Securitate Națională, cu implicații nu doar pentru apărare, dar și pentru diplomație și serviciile de informații.
Conform legii[i], planificarea apărării:
- este atribut și componentă esențială a politicii de apărare;
- promovează interesele naționale;
- definește obiectivele securității naționale a României, în domeniul apărării;
- vizează îndeplinirea obiectivelor.
De asemenea, în această lege privind planificarea apărării este precizat că procesul de planificare este constrâns de obligațiile care derivă din:
- Constituția României și din respectiva lege;
- participarea la asigurarea securității și apărării colective în cadrul NATO, conform Tratatului;
- asigurarea participării României la Politica de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene;
- respectarea angajamentelor în contextul cooperării internaționale în domeniul apărării cu alte state și al îndeplinirii obligațiilor asumate prin participarea la activitatea altor organizații internaționale sau în alte situații reglementate de dreptul internațional, în condițiile legii.
Strategia Națională de Apărare a țării ar trebui să fie valabilă pe durata unui mandat prezidențial, conținând și prevederi pe termen mediu și lung, dar ar putea fi revizuită atunci când se modifică relevant contextul internațional de securitate, așa cum s-a întâmplat în februarie 2022.
Termenul de șase luni, în care Președintele ar trebui să prezinte în Parlament această Strategie, pentru a fi dezbătută și aprobată prin hotărâre este maximal, iar actuala situație de securitate la nivel regional și global ar impune urgentarea discutării și aprobării.
Legea prevede că „în cazul în care, pe perioada de valabilitate a Strategiei naționale de apărare a țării, intervin modificări ale mediului de securitate, Președintele României poate iniția procesul de modificare a acesteia și de prezentare în Parlament, în vederea adoptării în regim de urgență”[ii], dar Administrația precedentă nu a considerat necesar a se aplica acest punct.
Deoarece Președintele reprezintă statul în relațiile internaționale, dar Parlamentul are principalul rol pentru stabilirea politicii externe a țării, acest document reprezintă un adevărat mandat pentru Președinte, de aceea trebuie să cuprindă:
- „valorile, interesele și obiectivele naționale de securitate;
- evaluarea mediului internațional de securitate;
- potențialele riscuri, amenințări și vulnerabilități identificate;
- obiectivele strategice și prioritățile în domeniul apărării;
- direcțiile de acțiune și principalele modalități pentru asigurarea securității naționale a României în domeniul apărării.”[iii]
Pentru elaborarea acestui document, Președintele are posibilitatea să consulte și să utilizeze conținut din precedenta Strategie (în sensul continuității, dacă nu există diferențe majore de abordare), în special în privința valorilor, intereselor și obiectivelor naționale de securitate. Colectivul de elaborare poate implica experți din ministerele cu atribuții în domeniul securității naționale, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, dar și din Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Ministerul de Finanțe, din serviciile de informații, precum și teoreticieni din domeniul securității naționale sau a relațiilor internaționale. Un rol determinant îl are consilierul prezidențial pentru securitate națională, care ar trebui să coordoneze elaborarea documentului, în strânsă concordanță cu viziunea politică a Președintelui.
La aproximativ patru luni de la instalarea noului Președinte, proiectul Strategiei ar trebui să fie deja prezentat pentru a fi revizuit de Președinte (personal!), pentru a se convinge că este în acord cu viziunea sa. Funcționarii din Departamentul securității naționale din Administrația Prezidențială probabil că au realizat acest proiect și l-au înaintat spre lectură, dar există câteva neclarități.
Dacă în privința miniștrilor apărării naționale și afacerilor externe probabilitatea de a fi în acord cu viziunea Președintelui este foarte mare, în cazul celorlalți miniștri (membri ai CSAT), ai șefilor serviciilor de informații (SRI nu are Director cu drept de vot) și a unor consilieri prezidențiali această prezumție nu mai este atât de clară.
Înțelegerea problemelor de stat presupune un oarecare timp, mai ales în situația lipsei cunoștințelor teoretice și a unei minime experiențe diplomatice, dar importanța funcției implică un efort deosebit și câteva acțiuni obligatorii. Printre aceste acțiuni, instalarea echipei de încredere, care să contribuie la aplicarea rapidă a viziunii Președintelui reprezintă un punct cheie.
Fluiditatea politică, coaliția realizată conjunctural, cu mari diferențe de abordare a principalelor politici, inclusiv a celor de apărare națională și de politică externă, este centrată doar pe menținerea în Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană. Sunt premise pentru o negociere dificilă a unor funcții importante, în special pentru conducerea serviciilor de informații. Orice demers al Președintelui către Parlament riscă sa fie blocat, inclusiv Strategia Națională de Apărare a Țării, fiind folosit momentul pentru șantajul politic specific coalițiilor de conjunctură. Totuși, Președintele are pârghii de negociere și poate să acționeze, în special atunci când există o viziune comună cu cea a Prim-ministrului în funcție.
Ce ar trebui să includă această Strategie?
În primul rând, orientarea fermă către politica europeană de securitate și apărare, care ar putea să constituie principalul pilon de securitate si un parteneriat puternic cu Regatul Unit, în condițiile unei politici americane orientată exclusiv pe interesul american.
Parteneriatul strategic pentru secolul XXI cu SUA reprezintă principala soluție pentru descurajarea nucleară, dacă va fi avut în vedere riscul unui atac nuclear. Acest parteneriat are la bază acordul bilateral DCA, precum și amplasarea facilității americane de la Deveselu, componentă importantă a sistemului de apărare anti-rachetă balistice a SUA și NATO. Cooperarea economică și creșterea semnificativă a schimburilor comerciale cu SUA ar putea fi un punct important al Strategiei, dacă se identifică domeniile și obiectivele de interes pentru marile companii americane.
NATO își menține rolul important pentru securitatea României, în condițiile în care este obținut angajamentul ferm al SUA pentru implicarea militară în contextul articolului 5.
Un loc important în Strategie ar putea să îl aibă calitatea de stat maritim, care ar trebui valorificat la un nivel de ambiție corespunzător poziției geografice. Acesta ar putea fi punctul de plecare pentru un program de dezvoltare a conexiunilor multimodale care să faciliteze transportul de mărfuri între Asia de Sud și de Sud-Vest, Orientul Mijlociu și Europa Centrală. Planificarea forțelor și a capabilităților navale trebuie să fie corelată cu nivelul de ambiție ca stat maritim.
Valorificarea superioară a resurselor naturale ale României și accesul la resursele disponibile pe alte continente, inclusiv în Oceanul Planetar ar putea fi un obiectiv strategic, în consonanță cu noul trend al relațiilor internaționale.
Prioritatea achizițiilor militare, dezvoltarea industriei, accesul și integrarea noilor tehnologii, îmbunătățirea infrastructurii de transport si a celei energetice, precum și protecția infrastructurii critice vor putea fi revizuite conform acestei viziuni prezidențiale.
Un punct foarte important ar putea fi cel prin care s-ar defini și explicita agresiunile existente sau posibile, ca parte a „războiului hibrid” sau a noului „război rece”. Conceptul de „război hibrid” este invocat în foarte multe situații, fără a exista o definire clară a acestuia, în timp ce unele acțiuni sunt specifice perioadei „războiului rece”, în care confruntarea Est-Vest a luat multe forme, mai puțin confruntarea armată directă. Ar fi de dorit evitarea editării unui nou Ghid al Strategiei, similar cu cel din 2016, când s-a explicat ulterior ce fusese deja aprobat de Parlament.
Politica față de noile tehnologii, cât de reglementat va fi spațiul virtual, limitarea unor libertăți în numele securității naționale ar trebui să se regăsească în acest document. Prin similitudine, asumarea unor riscuri în numele libertății de exprimare, a dreptului la opinie, la asociere și la alte libertăți cetățenești, ar putea însemna vulnerabilități și riscuri ridicate pentru cetățeni și/sau bunurile acestora, iar asumarea acestora ar trebui să fie explicită.
Strategia Națională de Apărare a țării poate justifica extinderea misiunilor, alocarea de resurse, încadrarea și statutul unor servicii „speciale”, precum și restrângerea sau dispariția acestora, funcție de amenințări și căile de contracarare. Aici se va vedea care este viziunea Președintelui, care are un rol important nu doar în numirea șefilor acestor servicii.
În concluzie, așteptarea acestui document este firească, este cel mai important document pentru comunicare strategică, un document care deschide sau închide relații internaționale, contribuie la dezvoltarea cu prioritate a unor capabilități, stă la baza alocării resurselor și a dispozitivelor pentru culegerea, prelucrarea și diseminarea informațiilor.
Viziunea Președintelui se va putea descifra din acest document, care îl responsabilizează direct.
Deși este documentul de bază pentru planificarea apărării naționale, Strategia nu este doar atât, este mandatul de politică externă pentru Președinte, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, întregul guvern și serviciile de informații.
Interesele strategice ale României ar trebui să fie clare, iar cel mai important instrument pentru a construi o apărare credibilă este o economie puternică, strâns relaționată cu economiile altor state, cu relevanță în echilibrul de putere global. Construcția unei economii puternice ar trebui să aibă în vedere resursele la dispoziție sau accesibile (inclusiv accesul la resursele importante), tehnologii avansate de prelucrare și piața de desfacere a producției.
Președintele nu are nevoie de încă un cabinet de miniștri la nivel de consilieri prezidențiali, dar transmite viziunea sa pentru securitatea națională, iar mesajul său devine lege prin aprobarea de către Parlament.
În spiritul Cartei Albe a Apărării Europene, România trebuie să-și construiască nu doar capacitatea proprie de apărare, ar trebui să fie parte importantă a economiei europene de apărare, chiar dacă pleacă dintr-o poziție foarte dificilă. ( Articolul a apărut pe blogul personal al autorului).
