(Articol al generalului Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al armatei)
Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei readuce în atenția decidenților scenariul real al unui război extins în Europa. Confruntarea armată părea o fantomă a trecutului violent al politicii de forță dictată de dezechilibrele de putere, rămasă captivă unei epoci dispărute odată cu încheierea Războiului Rece, la începutul ultimului deceniu al secolului trecut.
Măsurile adoptate de NATO inițial s-au concentrat pe reasigurarea statelor din apropierea Rusiei că beneficiază de protecția deplină a Alianței, chiar dacă au aderat mai târziu și, încă, depun eforturi pentru ca să recupereze decalajele de capacitate de apărare față de Occident. Prin aceste acțiuni, NATO a confirmat justețea opțiunii lor strategice, întrucât fostele state socialiste percepeau Federația Rusă drept principala amenințare la adresa securității lor, considerând comunismul mai degrabă un instrument ideologic utilizat pentru extinderea dominației ruse după cel de-al Doilea Război Mondial, decât modelul ideal de funcționare a propriilor societăți.
Oportunitate pentru realizarea capabilităților necesare unei capacități de apărare credibile
Existența armamentului nuclear, cu rol de descurajare, împreună cu aranjamentele convenite spre sfârșitul Războiului Rece pentru limitarea armamentului convențional și pentru realizarea de inspecții reciproce[i], au condus la reducerea cantitativă a tehnicii militare, a rezervelor de muniții și a capacităților industriale destinate producerii, reparării și întreținerii acesteia pe întreg cuprinsul Europei. În plus, prezența militară americană extinsă pe continent și logica mecanismelor de apărare colectivă au inhibat și mai mult capacitatea europenilor de a face față, în mod autonom, unui conflict armat de mare amploare. Însă, războiul de lângă noi a determinat numeroase schimbări în sistemul relațiilor internaționale, în dinamica afacerilor economice, în politica de combatere a încălzirii globale și în accesarea, distribuirea și valorificarea resurselor energetice esențiale pentru menținerea succesului economic al statelor industrializate.
În statele din Europa Centrală și de Est situația este și mai critică, deoarece ritmul de înlocuire a tehnicii militare din perioada comunistă a fost lent și, uneori, marcat de sincope majore. Decenii la rând au continuat să fie utilizate echipamente produse în fosta Uniune Sovietică sau după licențe sovietice, chiar dacă unele au trecut prin programe de modernizare menite să le prelungească durata de viață. Acestea, împreună cu munițiile, infrastructura și logistica aferente, evidențiază faptul că industria de apărare nu a realizat încă tranziția către noile tehnologii și nu a reușit să se integreze în „industria europeană de apărare”.
Majoritatea statelor europene membre ale NATO își bazează capacitatea de apărare, în primul rând, pe echipamente și tehnică militară americană. Schimbarea de atitudine a Statelor Unite, survenită odată cu alternanța administrațiilor de la Washington, a generat însă un șoc strategic, determinând aliații europeni să caute soluții pentru reducerea dependenței de tehnologiile americane sau chiar pentru dobândirea unui grad de autonomie față de tehnica și logistica militară americană.
Oportunitate pentru dezvoltarea economică și acces la tehnologii avansate
În noul context geopolitic, Comisia Europeană, cu aprobarea Parlamentului European, a inițiat o serie de inițiative strategice destinate consolidării industriei europene de profil prin intermediul cadrului de cooperare consacrat sub denumirea Baza Tehnologică și Industrială de Apărare (EDTIB).
Între aceste inițiative, prin intermediul Acțiunii de Securitate pentru Europa (SAFE) a fost constituit un fond de 150 de miliarde de euro, accesibil tuturor statelor membre ale Spațiului Economic European, precum și Ucrainei, pentru consolidarea urgentă a industriei de apărare și pentru pregătirea acesteia astfel încât să poată susține efectiv un efort de război în eventualitatea unei confruntări cu Federația Rusă.
Așa cum se arată în preambulul Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a SAFE prin consolidarea Instrumentului pentru Industria Europeană de Apărare, „toate statele membre s-au angajat să își consolideze pregătirea generală în materie de apărare, să reducă dependențele strategice, să abordeze lacunele critice în materie de capabilități și să consolideze în mod corespunzător EDTIB în întreaga Uniune, astfel încât UE să fie în măsură să furnizeze mai eficient echipamente în cantitățile și în ritmul accelerat necesare”[ii].
Iar cea mai bună cale pentru a investi în această industrie o constituie producția, care poate susține cercetarea aplicată și dezvoltarea de produse noi, competitive și eficiente pe câmpul de luptă.
Astfel, ținând cont de nevoile evidente ale multor state europene de a-și construi capacități de apărare credibile, noile contracte de achiziții pot să direcționeze acest fond în cele mai bune locuri, ca investiții eficiente. Un contract de achiziție presupune o minimă prospectare a pieței, o selecție pe bază de calitate și performanță, în care cel mai bun în raport cu criteriile stabilite câștigă. Au prioritate achizițiile multinaționale, cu minim două state partenere, pentru a facilita cooperarea industrială, dar și evaluarea obiectivă a produsului achiziționat. Iar pentru a fi siguri că achizițiile sunt gândite foarte pragmatic, ținând cont de realitățile câmpului de luptă și de nevoile urgente, un nivel ridicat de prioritate este asigurat prin asocierea Ucrainei la contractul de achiziție sau/și la producerea de echipament.
România poate accesa până la 16,7 miliarde de euro din acest fond de asistență financiară, dacă va reuși să prezinte Planuri din care să reiasă clar scopul investițiilor modul în care acestea vor fi utilizate, ce capacități industriale ale EDTIB vor susține. Presupun că pentru a primi această limită de alocare, România a transmis Comisiei o estimare inițială, urmând ca până pe 15 noiembrie să transmită Cererea, însoțită de un plan de investiții pentru industria românească de apărare (în măsura în care este inclusă în industria europeană de apărare), cu justificarea integrării acesteia în mecanismele europene de cooperare tehnică și tehnologică. La nivelul guvernului se lucrează la aceste documente, pentru a fi transmise Comisiei conform termenului din Regulament, deși unele comunicări publice oficiale induc concluzia că deja Cererea a fost trimisă și aprobată.
Anterior aprobării acestui fond extrem de generos de asistență financiară a industriei de apărare europene, la nivelul conducerii UE au fost inițiate programe de achiziții comune în domeniul apărării (EDIRPA), a fost adoptat „Regulamentul de instituire a Programului pentru Industria Europeană de Apărare și a instituit cadrul de măsuri pentru asigurarea disponibilității și aprovizionării la timp cu produse de apărare („EDIP”), pentru a valorifica experiența dobândită în contextul Regulamentelor (UE) 2023/2418 și (UE) 2023/1525 și pentru a extinde logica acestora într-o perspectivă pe termen mai lung și structurată”[iii].
După instalarea (Inaugurarea) noii Administrații la Casa Albă, deteriorarea situației regionale de securitate s-a accentuat din cauza afectării semnificative a aprovizionării cu muniții și tehnică militară a Ucrainei, iar statele europene au constatat că nu mai pot fi sigure pe sprijinul SUA, în orice condiții.
În acest context, deoarece există state foarte expuse la amenințarea rusă, precum și la riscurile specifice vecinătății cu un război, dar nu au capacitatea de apărare suficientă pentru a reacționa eficient, Comisia Europeană a propus ca „Uniunea să înceapă să sprijine aceste state membre cât mai curând posibil, astfel încât acestea să poată plasa comenzi foarte rapid, sporind previzibilitatea sectorului industrial de apărare și stimulându-l să investească, pe termen foarte scurt, în consolidarea capacităților de producție”[iv].
Așadar, urgentarea achizițiilor vitale este un argument decisiv pentru aprobarea SAFE, dar relevanța achiziției pentru industria europeană este cel mai important criteriu de evaluare a eligibilității.
Voi face o scurtă clarificare a acestei condiții, deoarece o abordare incorectă poate însemna refuzarea împrumutului, iar o altă situație poate fi clamată de sindicate și chiar de opinia publică românească drept rea voință și neglijență pentru industria proprie.
Regulamentul precizează că este foarte important să se mențină și să se dezvolte capacitățile industriale deja cuprinse în EDTIB și EDIP. Dacă achizițiile pe care le dorim ar putea fi produse în facilități din România care nu sunt incluse în aceste documente, primul pas trebuie făcut pentru acceptarea și includerea lor, adică modificarea EDTIB și EDIP. De preferat ar fi ca aceste modificări să fie (sau să fi fost!) transmise simultan cu Cererea descrisă mai sus.
Argumentația Regulamentului prevede în mod explicit că „instrumentul de acțiune de securitate pentru Europa („instrumentul SAFE”) este destinat acelor state membre care doresc să investească în producția industrială de apărare”[v] și are un caracter temporar. Mai sunt precizate câteva condiții privind urgența și oportunitatea, astfel încât să permită o selecție și o prioritizare a alocărilor, astfel încât să fie investiții reale în capacitățile industriale importante la nivel european.
Cum poate fi valorificată oportunitatea?
Așadar, accesarea fondurilor din SAFE reprezintă o adevărată provocare pentru România. Grupul de lucru constituit pentru a găsi soluțiile necesare și a face solicitările și activitățile corespunzătoare pentru achiziții și obținerea finanțării prin SAFE ar trebui să analizeze și să identifice soluții pentru, cel puțin, următoarele probleme:
- Identificarea capabilităților de apărare eligibile pentru SAFE ținând cont de soluțiile identificate deja, de urgență, conform listei de domenii prioritare identificate de Consiliul European, în conformitate cu lucrările deja desfășurate în cadrul AEA și în deplină coerență cu NATO.
Acestea sunt: „muniții și rachete; sisteme de artilerie, inclusiv capacități de lovire de precizie la scară largă; capacități de luptă terestră și sistemele de sprijin ale acestora, inclusiv echipamente pentru soldați și arme de infanterie; protecția infrastructurilor critice; securitate cibernetică; mobilitate militară, inclusiv contramobilitate; sisteme de apărare aeriană și antirachetă; capacități maritime de suprafață și subacvatice; drone și sisteme antidrone; factorii strategici catalizatori, cum ar fi, dar fără a se limita la, transportul aerian strategic, realimentarea aer-aer și sistemele C4ISTAR, precum și activele și serviciile spațiale; protecția activelor spațiale; inteligența artificială și războiul electronic”[vi].
- Condițiile de eligibilitate sunt strâns legate de consolidarea urgentă a bazei industriale a Uniunii „într-un mod eficient și autonom, având în vedere evoluția recentă a situației geopolitice și a amenințării excepționale la adresa securității Uniunii și a statelor sale membre, și astfel pentru a crește eficiența și valoarea adăugată a asistenței financiare acordate în cadrul instrumentului SAFE”[vii].
- Capacitățile industriale din România incluse în planurile europene, dacă există, precum și de posibilitatea introducerii celor care nu au fost încă introduse, fiind identificate ulterior. Aici trebuie toate argumentele pentru a fi acceptate și introduse.
- Evaluarea posibilităților de cooperare industrială cu alte state, cu care se pot face parteneriate pentru achiziții comune.
- Pentru achizițiile comune cu alte state, trebuie avute în vedere: fondurile care vor veni direct în România, către operatorii economici implicați direct (existenți în planul UE), posibilitățile de cooperare industrială pentru a dezvolta noi capacități de producție sau de mentenanță în România de către statul partener, care poate să dețină majoritatea capacității industriale de producție. Dacă nu se pot realiza aceste capacități de producție sau mentenanță, evaluate pe ciclul de viață al echipamentului, care să fie proporționale cu valoarea părții de contract pentru România, atunci se impune negocierea altor investiții din partea statului partener, compensatorii, chiar și în domenii diferite de cel al apărării, care ar aduce noi tehnologii și dezvoltare economică sustenabilă.
- Pentru achizițiile de echipamente militare sau sisteme de armament este obligatoriu să se țină cont de interoperabilitate și de conectivitate cu echipamentele/sistemele existente, precum și de interesul strategic, respectiv garanțiile de securitate pe care le pot obține sau pierde aceste achiziții. Decizia de a face o achiziție de la un anumit stat poate duce la răcirea relațiilor cu un alt stat sau o pierdere de facilități naționale deja existente.
Concret, orice achiziție trebuie evaluată atât prin prisma avantajelor directe, dar și posibilelor pierderi. O achiziție a unui produs european poate însemna o reacție a SUA, dacă afectează un producător american, dar și viceversa.
Fiecare contract de achiziție va trebui negociat nu doar cu producătorul, ci și cu partenerul sau partenerii de achiziție.
Prioritar ar trebui să fie interesul pentru atragerea fondurilor în industria românească, pentru dezvoltarea acesteia, cu respectarea priorităților de înzestrare ale forțelor armate.
În concluzie, procesul de accesare a fondurilor din SAFE nu este simplu, presupune evaluări complexe, multidisciplinare, cu impact pe termen lung. După experiențele anterioare cu accesarea fondurilor europene pentru apărare, ar trebui un efort mai mare la nivel guvernamental, cu implicarea directă a Administrației Prezidențiale, astfel încât să se obțină maximum de investiții și cele mai performante sisteme de arme, cu calcularea costurilor pe ciclul de viață al sistemelor de armament. (Articolul a fost publicat pe blogul personal al autorului)
