Raport privind situația aeronavelor SUA: F-16, provocări privind întreținerea și aprovizionarea cu piese din cauza vechimii

Marea majoritate a aeronavelor din cadrul Forțelor Armate ale SUA, inclusiv avioane de luptă, precum F-16 Fighting Falcon,  F-22 Raptor, F-15 Eagle și F/A-18E/F Super Hornet, nu s-au încadrat în țintele de disponibilitate pentru misiuni de luptă în perioada 2011-2019, potrivit unui raport al Oficiului pentru Responsabilitate Guvernamentală (GAO) de la Washington.

În ultimul deceniu, doar trei din 46 de tipuri de aeronave din arsenalul SUA s-au încadrat în mod regulat în țintele de disponibilitate pentru misiuni de luptă, în timp ce 24 dintre acestea nu au îndeplinit în niciun an obiectivele privind disponibilitatea, indică documentul.

Potrivit Air Force Magazine, avioanele multirol F-16C din cadrul USAF au înregistrat o rată de disponibilitate de 73% în anul fiscal 2019, iar în cazul F-16D, nivelul a fost de 70,4%, în timp ce Pentagonul țintea un obiectiv de 80%.

Raport, publicat joi, arată cât de gravă a devenit problema, nu doar în cazul Forțelor Aeriene, ci și în cazul aviației Forțelor Navale, a Corpului de Pușcașilor Marini și a Forțelor Terestre, relatează publicația Army Times.

Pentru acest raport, GAO a studiat nivelurile de disponibilitate pentru 46 de aeronave începând cu anul fiscal 2011 și încheind cu anul fiscal 2019. Dintre acestea, trei au îndeplinit în mod regulat obiectivele de disponibilitate stabilite de Pentagon: EP-3E Aries II și E-6B Mercury și UH-1N Huey.

Avionul de recunoaștere și război electronic EP-3 Aries II al Forțelor Navale a îndeplinit șapte dintre obiectivele sale anuale; E-6B, aeronavă de comandă și control a Forțelor Navale, s-a încadrat în cinci ținte anuale de disponibilitate, iar elicopterul UH-1N al Forțelor Aeriene și-a îndeplinit obiectivul pentru toți cei nouă ani.

Aspectul cel mai îngrijorător evidențiat de raport este acela că 24 dintre aeronavele analizate de GAO nu și-au atins obiectivele anuale nici măcar o singură dată în intervalul de nouă ani.

Nivelul mediu anual ale disponibilității pentru misiuni în cazul aeronavelor Forțelor Aeriene, Marinei și Corpului Pușcașilor Marini au scăzut comparativ cu 2011, potrivit GAO. Pe de altă parte, disponibilitatea medie pentru elicopterele Forțelor Terestre a crescut ușor în perioada analizată.

Nivelul de disponibilitate reprezintă procentul din timp în care o aeronavă poate să zboare și să efectueze cel puțin o misiune, a explicat oficiul,  și este unul dintre parametrii cheie utilizați pentru a evalua starea și disponibilitatea unei flote de aeronave.

Problemele privind disponibilitatea sunt deosebit de îngrijorătoare în condițiile în care Pentagonul cheltuiește zeci de miliarde de dolari în fiecare an pentru întreținerea sistemelor militare. Dintre toate costurile generate de un sistem militar de-a lungul ciclului său de viață, costurile operaționale și de suport – inclusiv pentru piese de schimb, întreținere, personal și asistența tehnică – reprezintă de obicei aproximativ 70 la sută din aceste cheltuieli.

Conform raportului GAO, există o varietate de factori care complică situația și afectează capacitatea Forțelor Armate ale SUA de a menține active aeronavele care înregistrează probleme în ceea ce privește disponibilitatea pentru executarea de misiuni, cum ar fi vechimea aparatelor, întârzieri în livrarea unor piese, penuria de echipe de întreținere specializate pentru respectivul tip de aeronavă etc.

GAO nu a furnizat cifre exacte privind rata de disponibilitate pentru misiuni flotei, invocând aspecte ce țin de securitate.

În 2018, fostul secretar al Apărării, James Mattis,  a ordonat Forțelor Aeriene și Forțelor Navale să sporească gradul de disponibilitate al flotei de F-16, F/A-18, F-22 și F-35 până la un nivel de 80% până în octombrie 2019. Totuși, niciun avion USAF dintre cele enumerate mai sus nu a atins această țintă, deși F-16 și F-35 s-au apropiat.

Aeronavele Forțelor Aeriene ale SUA au avut o rată medie a disponibilității pentru misiuni de aproximativ 70% în anul fiscal 2019.

Printre aeronavele din dotarea Forțelor Aeriene ale SUA care nu și-au atins niciodată obiectivele de disponibilitate în ultimii nouă ani se numără atât avioane vechi de peste două decenii, precum B-1B Lancer, C-17 Globemaster III, C-130J, F-15C/D Eagle, F-16 Fighting Falcon, dar și avioane mai noi, precum F-22 Raptor și CV-22 Osprey.

Pe de altă parte, F-35 s-a descurcat întrucâtva mai bine: versiunile F-35A și F-35C și-au atins obiectivele privind disponibilitatea pentru misiuni în doi din cei nouă ani fiscali din perioada 2011-2019, în timp ce versiunea F-35B și-a atins obiectivul într-un singur an.

Anul trecut, GAO a indicat că 52 la sută din avioanele F-35 deținute de SUA erau pregătită să efectueze o misiune de luptă, principala problemă fiind legată de lipsa de piese de schimb.

Costurile totale de întreținere pentru aparatele F-35 sunt estimate la peste 1 trilion de dolari pe durata de 60 de ani a programului, fiind astfel de departe cel mai scump sistem militar dezvoltat de Pentagon.

Costurile totale de operare și suport (O&S) pentru flota de F-16 a USAF au scăzut de la aproximativ 5,17 miliarde de dolari în anul fiscal 2011 până la aproximativ 4,07 miliarde de dolari în anul fiscal 2018, în special ca urmare a reducerii numărul de aeronave (de la 1019 de F-16 la 940 de avioane în perioada indicată).

În anul fiscal 2011, costurile O&S medii per F-16 au fost de 5,07 milioane dolari, iar în 2018, aceste costuri au scăzut la 4,33 milioane de dolari, dintre care aproximativ 1,32 milioane de dolari pe aeronavă (sau 31%) pentru întreținere. Scăderea se datorează în principal retragerii din uz a avioanelor vechi. 

Oficiul de Responsabilitate Guvernamentală a indicat că unele avioane F-16 au depășit durata de viață programată, lucru ce generează provocări în privința întreținerii și aprovizionării cu piese de schimb.

Forțele Aeriene intenționează să mențină în uz o parte din avioanele F-16 până în 2046. În acest sens, Forțele Aeriene ale SUA au lansat un program de prelungire a duratei de viață a 300 de avioane F-16, costul estimat fiind de 1,1 miliarde de dolari. Astfel, Service Life Extension Program (SLEP) va extinde durata viață de la 8.000 de ore la 12.000 de ore echivalent zbor.

Oficialii americani au declarat că, pe măsură ce F-16 îmbătrânește, este nevoie de întreținere suplimentară pentru reparații care nu au fost planificate inițial, cum ar fi înlocuirea pereților etanși (adică, pereților despărțitori sau barierelor între compartimentele din interiorul aeronavei), a longeronului (un element de rezistență așezat longitudinal în fuzelajul aeronavei) etc. Prin urmare, activitățile de întreținere durează mai mult, iar timpul de indisponibilitate a aeronavelor a crescut.

Pentru a atenua aceste probleme, Forțele Aeriene au luat măsuri cu scopul de a contracara coroziunea prin identificarea tuturor părților și componentelor care trebuie reparate și înlocuite în timpul inspecțiilor.

F-16 se confruntă cu probleme și în ceea ce privește aprovizionarea cu piese de schimb din cauza scăderii numărului de furnizori pentru anumite piese și a nevoii crescânde de articole cu cerere redusă. Astfel, USAF a luat măsuri pentru a identifica furnizori alternativi, a trecut la replicarea pieselor și canibalizarea unor aeronave pentru a obține piese.

Aparatele Fighting Falcon din dotarea USAF au o vechime medie de 29 de ani, au zburat în medie în medie 7.100 de ore pentru modelul C și 6.300 de ore pentru modelul D, conform raportului.

Spre comparație, potrivit Forțelor Aeriene Române, avioanele F-16 ale țării noastre, achiziționate third-hand din Portugalia, au în medie de 4500 ore de zbor fiecare, ceea ce înseamnă că perioada de exploatare va fi de minimum 20 de ani, în condițiile asigurării unui nivel minim 200 de ore de zbor anual pe avion.

Costurile de operare și suport medii pentru versiunea F-35A s-au ridicat la 8.84 de milioane de dolari per aparat, Varianta F-35B, care pot decola pe distanță scurtă și ateriza vertical (STOVL) a avut costuri de 11,23 milioane, în timp ce în cazul variantei F-35C, adaptată pentru aterizarea/decolarea de pe portavioanele, costurile O&S s-au ridicat la 12,43 milioane.

F-22 Raptor a avut costuri de operare și suport de 13,27 milioane de dolari per aparat în anul fiscal 2018, dintre care 8,75 milioane de dolari pentru întreținere.

În cadrul Forțelor Navale, KC-130T Hercules, C-2A Greyhound, C-130T Hercules, E-2C Hawkeye, E-2D Advanced Hawkeye, F/A-18 E / F Super Hornet și MH-60S Seahawk nu s-au încadrat niciodată în ultimii nouă ani în ținta privind disponibilitatea pentru misiuni de luptă.

În cazul Corpului Pușcașilor Marini, coda;ele sunt KC-130T și KC-130J Super Hercules, AV-8B Harrier II, F / A-18 AD Hornet, AH-1Z Viper, CH-53E Super Stallion, MV-22B Osprey și UH-1Y Venom.

De asemenea, trei elicoptere ale Forțelor Terestre – AH-64 Apache, CH-47 Chinook și UH/HH-60 Black Hawk – nu și-au atins niciodată obiectivul de disponibilitate.

Însă vechime unui avion nu este singurul factor major care afectează nivelul de disponibilitate pentru misiuni, ci trebuie luate în calcul și alte elemente, precum rata de utilizare, complexitate tehnică a aparatului etc.

De exemplu, cel mai bătrân avion de vânătoare al USAF, F-15 Eagle – cu o vârstă medie de 35 de ani a flotei și o medie de 8.500 de ore de zbor pe aparat – avea o rată de disponibilitate pentru misiuni de 70% în cazul F-15C, 72,5 pentru F-15D și 71,1% pentru F-15E în 2019. La polul opus, cu o vechime medie de 12 ani și aproape 1900 de ore de zbor, F-22 Raptor a avut un grad de disponibilitate pentru misiuni de doar 50,6%.