IntelligenceȘtiri

Dodon afirmă că îi înțelege pe separatiștii din Transnistria care nu doresc o potențială unire a R. Moldova cu România

Igor Dodon (Facebook)

Liderul socialiștilor moldoveni (pro-ruși), Igor Dodon, a declarat recent că îi înțelege pe separatiștii din Transnistria, care, potrivit politicianului socialist, nu vor dori niciodată să se integreze în Republica Moldova în cazul unei uniri a țării cu România.

“Îi înțeleg pe partenerii noștri din Transnistria atunci când președintele Moldovei [Maia Sandu- red] strigă că este necesar să înlăturăm forțele ruse de menținere a păcii și că se dorește unirea cu România. Desigur, Transnistria nu va dori niciodată (în acest caz – n.red.) să se unească cu Moldova”, a afirmat Dodon, într-un interviu pentru televiziunea rusă de stat Rossia24.

De asemenea, fostul președinte al Moldovei a lăudat, din nou, așa-numitele forțe de menținere a păcii din Transnistria, în contextul în care actualul lider de Chișinău, Maia Sandu, a cerut retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării.

“Nu vă atingeți de forțele de menținere a păcii. Ele asigură pacea pe Nistru de mai bine de două decenii. Datorită lor, nu se trage în țara noastră. Cei care vorbesc despre acest lucru (despre retragerea forțelor de menținere a păcii – ed.), fie nu înțeleg sau nu înțeleg foarte bine această problemă, fie doresc să lanseze provocări, astfel încât totul să explodeze din nou acolo”, a mai declarat Dodon.

Potrivit agenției de știri Ria Novosti, o treime din trupele de menținere a păcii din Transnistria sunt din cadrul armatei ruse.

Regimul de la Tiraspol rămâne nerecunoscut internațional, fiind susținut militar, politic și economic doar de Federația Rusă.

Anul trecut, Igor Strelkov/Girkin, un fost lider al insurgenților proruși din Ucraina, a afirmat că, în cazul în care Moscova și-ar retrage forțele din Transnistria, trupele Chișinăului ar elibera regiunea separatistă în doar două zile, iar acest lucru ar permite unirea Republicii Moldova cu România.

Moscova și susținătorii Kremlinului au reacționat vehement după ce, în luna noiembrie a anului trecut, Maia Sandu a cerut retragerea trupelor ruse din Transnistria.