Dîncu: Mă interesează calitatea vieții oamenilor și să apăr armata, așa cum armata ne apără pe noi
Ministrul Apărării Vasile Dîncu, a declarat, vineri, că este foarte interesat de calitatea vieții oamenilor, care are prioritate față de tehnologie, dar și că va prelua toate proiectele MApN, pentru că mandatul său va fi sub semnul continuității.
”Experiența mea de sociolog îmi va permite să vin cu cîteva proiecte, care sunt și proiectele dumneavoastră în mare măsură, dar eu le voi putea urmări din perspectiva mea cu prioritate. Mă interesează foarte mult oamenii. Oamenii sunt cei mai important capital. Este importantă tehnologia, dar oamenii în primul rând. Mă va interesa calitate vieții și nivelul de viață al oamenilor”, a declarat Dîncu, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru.
El s-a declarat convins că actualul guvern ”va avea o grijă față de oameni și față de armata României pe care poate nu a avut-o până acum”.
Dîncu a precizat că va sprijini toate programele de dezvoltare ale MApN, pentru că este nevoie de o dotare la cel mai înalt nivel.
”Voi sprijini programele de dezvoltate, pentru că oamenii sunt importanți, e adevărat, cea mai importantă armă este mintea omului, e adevărat, dar dincolo de asta, într-o situașie cum este cea de acum, avem nevoie de o dotare la cel mai înalt nivel. Aici mă aștept să facem o deschidere mai mare în relația cu universitățile civile, institutele de cercetare. Am fost foarte impresionat de Universitatea Tehnică mlitară”, a mai declarat ministrul Apărării.
El a spus că va fi ”legătura dintre civili și militari într-o societate” și că va încerca să fie ”cea mai bună interfață cu societatea politic”, într-o misiune probabil cea mai importantă din viața sa.
”Va trebui să fiu – și eu așa înțeleg – legătura dintre civili și militari într-o societate, parteneriatul. Vreau să facem un parteneriat loial, în care eu voi încerca să fiu cea mai bună interfață cu societatea politică, cu societate civilă în general , cu Parlamentul și în același timp să pot să apăr armata așa cum armata ne apără pe noi”, a spus ministrul Apărării.
Vorbind într-un context mai larg, Dîncu a mai spus: ”Armata română este cea mai avansată componentă de modernitate în societatea noastră. În mare măsură , faptul că suntem membri ai NATO a ajutat armata română să meargă înaintea societății. Sper că vom reuși să facem această joncțiune cu societatea, să prevătim societatea pentru un viitor care, după cum vedem, este impredictibil și turbulent”.