Armata bulgară va putea folosi forța pentru a asigura respectarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei COVID-19
Parlamentul de la Sofia, a decis vineri, după o dezbatere aprinsă, să permită militarilor bulgari să intervină pentru a asigura respectarea măsurilor privind combaterea răspândirii pandemiei de coronavirus, armata fiind autorizată să rețină persoanele care nu respectă restricțiile, inclusiv prin folosirea forței dacă este necesar, informează cotidianul The New York Times.
Forțele armate vor fi mobilizate pentru a ajuta autoritățile civile, putând opri și reține vehicule și persoane până la sosirea poliției.
Decizia a fost aprobată de Legislativul bulgar cu 89 de voturi pentru, 55 împotrivă și două abțineri.
Până vineri, în Bulgaria au fost confirmate 129 de cazuri de infectare cu coronavirus și trei decese. Autoritățile au declarat stare de urgență, astfel că școlile, restaurantele și barurile au fost închise, iar călătoriile în scopuri turistice în țară sau în străinătate au fost interzise până pe data de 13 aprilie.
De asemenea, începând de sâmbătă va fi interzis accesul în parcuri, iar traficul interurban va fi restricționat.
Accesul persoanelor sub 60 de ani la magazinele alimentare și farmacii va fi interzis pentru două ore în timpul dimineții pentru a permite vârstnicilor să cumpere medicamente, a declarat ministrul bulgar al Sănătății, Kiril Ananiev.