Noile avioane multirol Rafale ale Forțelor Aeriene Elene vor fi înarmate cu rachete antinavă Exocet și aer-aer MICA
Producătorul european de rachete MBDA a fost selectat de Ministerul Apărării din Grecia pentru a furniza armamentul celor 18 avioane multirol Rafale destinate Forțelor Aeriene Elene. Astfel, aparatele vor fi echipate cu rachete de croazieră SCALP, rachete anti-navă Exocet AM39 și rachete aer-aer MICA și Meteor.
Contractul între cele două părți a fost semnat pe 25 ianuarie, de către generalul-locotenent Theodoros Lagios, director pentru investiții și armament în cadrul Ministerului Apărării de la Atena, și Eric Béranger, directorul general al grupului MBDA. La ceremonia de semnare au mai fost prezenți și miniștrii Apărării din Grecia și Franța, Nikolaos Panagiotopoulos și Florence Parly, se arată într-un comunicat transmis redacției Umbrela Strategică.
Grecia a comandat un număr de 18 avioane de luptă Dassault Rafale, dintre care 12 aeronave second-hand, provenite din inventarul Forțelor Aeriene Franceze, și șase noi. Primele șase avioane second-hand vor fi livrate începând cu luna iulie și până la finalul lui 2021, cele șase aparate noi vor sosi în primăvara anului următor, iar restul de șase aeronave second-hand vor ajunge în Grecia la începutul anului 2023, relatează Defense News.
Valoarea contractului pentru achiziția aeronavelor, care include și armamentul, se ridică la 2,5 miliarde de euro.
Armamentul noilor avioane Rafale va benefica de gradul ridicat de similitudine cu echipamentul de la bordul aparatelor Mirage 2000 și Mirage 2000-5, aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene ale Greciei.
Avioanele Rafale, echipate cu rachete aer-aer MICA (rază scurtă și medie de acțiune) și Meteor (rază lungă de acțiune), vor consolida capacitatea aviației grecești de a contracara amenințările aeriene.
„Semnarea acestui acord reprezintă o nouă dimensiune a relației noastre cu Grecia, o relație stabilită în urmă cu mai bine de jumătate de secol”, a afirmat Eric Béranger, adăugând că „Grecia a fost primul client al rachetei Exocet în 1968, demonstrând încrederea în acest produs și în companiile predecesoare MBDA. Această încredere a fost reînnoită de-a lungul anilor și se reînnoiește astăzi. Este de datoria noastră să facem tot ce ne stă în putință pentru a confirma această încredere și în viitor”.
La 30 decembrie 1968, Forțele Navale ale Greciei au semnat un contract prin care au devenit primul utilizator al rachetei Exocet MM38, echipând navele din clasa Laskos cu această armă. De asemenea, Marina Elenă a fost cea care a efectuat prima tragere operațională cu rachete Exocet în 1972, de pe nava „Kimothoi”. Forțele Navale ale Greciei au continuat să utilizeze rachete Exocet, completându-și inventarul cu cele mai noi versiuni MM40 Block 2 și 3.
Aviația elenă are în dotare aeronave multirol Mirage 2000 din 1989, apoi Mirage 2000-5 Mk2, echipate cu rachete Super 530D, MAGIC 2 și MICA, precum și cu rachete EXOCET AM39 și SCALP – toate produse de MBDA. De asemenea, Forțele Terestre ale Greciei au în dotare rachete antitanc Milan cu rază medie de acțiune, tot de la MBDA.
În România, grupul european MBDA este implicat în programul de înzestrare cu corvete, urmând să furnizeze sistemul de armament antinavă (Exocet) și antiaerian (VL MICA) al acestor nave, iar rachetele MICA ar putea fi produse chiar în România, la Electromecanica Ploiești.
Totodată, MBDA va participa la procedurile de achiziție derulate de MApN pentru sisteme integrate sol-aer de apărare antiaeriană apropiată și foarte apropiată (SHORAD/VSHORAD) și sisteme portabile de rachete antiaeriene (MANPAD), oferind VL MICA și Mistral 3.
Pe fondul intensificării tensiunilor cu Turcia, Grecia a demarat un amplu program de modernizare a echipamentului militar. Pe lângă cele 18 aparate Rafale, Grecia este interesată și de achiziția a 18 până la 24 de avioane de generația a cincea F-35. Totodată, Atena vrea să cumpere și noi fregate, contract pentru care se bat francezii de la Naval Group (cu clasa Belharra) și americanii de la Lockheed Martin (cu Multi-Mission Surface Combatant, o variantă augmentată a navelor Littoral Combat Ship).