Apărare

MBDA vrea să producă componente și să asambleze rachete la Electromecanica Ploiești

VL Mica (MBDA)

Compania europeană MBDA continuă să fie interesată de posibilitatea cooperării industriale cu firmele românești – în pofida problemelor cu procedura de achiziție a bateriilor de coastă – având în plan să producă componente și să asambleze rachete la Electromecanica Ploiești, dacă va câștiga contractele pentru a furniza României sisteme integrate sol-aer de apărare antiaeriană apropiată și foarte apropiată (SHORAD/VSHORAD) și sisteme portabile de rachete antiaeriene (MANPAD), a declarat, Didier Philippe, vicepreședinte senior al MBDA, într-un interviu pentru Umbrela Strategică.

România investește în continuare în domeniul apărării și intenționează să organizeze o licitație pentru achiziția a 27 de sisteme de apărare antiaeriană cu raze scurte și foarte scurte de acțiune (SHORAD/VSHORAD) pentru care Parlamentul de la București a aprobat, în 2017, suma de 2,1 miliarde de euro (plus TVA), dintre care 1,37 miliarde de euro (plus TVA) pentru achiziția sistemelor SHORAD, într-o primă fază.

Totodată, Ministerul Apărării Naționale pregătește și procedura de achiziție de sisteme portabile sol-aer (MANPADS) pentru apărarea antiaeriană nemijlocită a forţelor, mijloacelor şi elementelor de infrastructură împotriva platformelor aeriene care atacă de la înălţimi mici şi foarte mici/razante, în condiţii de vizibilitate directă, ziua şi noaptea.

Noile sisteme ar urma să creeze o apărare antiaeriană stratificată, în conjuncție cu cele 7 baterii Patriot și sistemele MIM-23 Hawk PIP-III R.

“Având în vedere că volumul de rachete MANPAD și SHORAD / VSHORAD este semnificativ, suntem gata să avem aici o linie de producție care să realizeze în totalitate integrarea, mentenanța pe termen lung a rachetelor. Putem implica pe deplin industria [românească] în privința acestor rachete. Linia de producție va fi la Electromecanica Ploiești. Suntem gata – dacă avem posibilități cu SHORAD / VSHORAD, cu MICA și Mistral – să avem linie de producție și întreținere pentru MICA în țară”, a declarat oficialul MBDA, pentru Umbrela Strategică.

“Nivelul de cooperare depinde de cantitate. Dar astăzi, cu volumul de baterii, puteți avea o implicare industrială mare cu SHORAD: 27 de baterii”, a subliniat Didier Philippe.

Vicepreședintele a explicat că MBDA va participa la procedura de achiziție pentru sisteme SHORAD / VSHORAD cu rachetele VL Mica cu autodirijare cu infraroşu (VL MICA IR) și cu căutare radar (VL MICA RF), care urmează să fie utilizate și de corvetele construite de francezii de la Naval Group. Didier Philippe ne-a explicat că este foarte dificil de atacat un un obiectiv apărat cu sisteme antiaeriene cu utilizează rachete MICA datorită combinației a două sisteme de ghidare.

De asemenea, MBDA dezvoltă și o variantă îmbunătățită – MICA NG, care va fi introdusă în serviciu în câțiva ani, a mai afirmat Didier Philippe, adăugând că, pe lângă comanda din partea Franței, deja există și un client străin pentru MICA NG.

În ceea ce privește programul MANPAD, compania europeană va propune României sistemul Mistral 3, care poate intercepta ținte aeriene aflate la o distanță de până la 7,5 kilometri și poate lovi o varietate de ținte, inclusiv drone, rachete și aeronave.

Vicepreședintele a subliniat că MBDA propune României o cooperare industrială ambițioasă pe termen lung.

“MBDA a lucrat de mulți ani cu industria, am semnat memorandumuri de înțelegere, am identificat zona de interes a industriei pentru a propune soluții atractive și cooperare pe termen lung. (…) Am semnat deja un acord cu Electromecanica Ploiești și multe companii ale Patromil and Romarm”.