Agențiile de informații din SUA, obligată să informeze Congresul în legătură cu activitățile desfășurate în străinătate de foști spioni americani
# Noua măsură a fost luată în urma unei anchete a agenției de presă Reuters care a dezvăluit faptul că foști angajați ai Agenției de Securitate Națională (NSA) au asistat în secret o operațiune de spionaj cibernetic în Emiratele Arabe Unite, ajutând autoritățile din această țară să supravegheze disidenți și jurnaliști.
Congresul de la Washington a adoptat o lege care obligă agențiile de informații din SUA să prezinte o evaluare anuală privind riscurile la adresa securității naționale ca urmare a activităților foștilor spioni americani în sprijinul clienților, inclusiv guvernamentali, din alte țări.
Această lege este a doua măsura adoptată de Congres în ultimele saptamani care vizează activitățile de spionaj extern. O altă lege adoptată recent obligă Departamentul de Stat să prezinte Congresului modul în care controlează distribuirea instrumentelor cibernetice și să dezvăluie orice măsuri luate pentru a sancționa companiile vinovate de încălcarea politicilor sale în acest domeniu.
Înainte de a oferi instrumente sau servicii cibernetice guvernelor străine, contractanții trebuie să obțină aprobarea Departamentului de Stat al Statelor Unite.
În general, este legal ca foștii angajați ai agențiilor de informații din SUA să lucreze pentru guverne străine – atâta timp cât nu dezvăluie secrete americane – însă unii experți și congresmeni se tem că practica generează riscuri pentru Statele Unite.
Unitatea secretă de spionaj cibernetic din Emiratele Arabe Unite, descoperită de Reuters, a fost creată inițial pentru a ajuta țara să lupte împotriva terorismului. Agenția Reuters a dezvăluit modul în care autoritățile din Emirate au transformat unitatea într-un instrument de reprimare a disidenților. Programul clandestin – nume de cod: Project Raven – a ajutat forțele de securitate locale să depisteze opozanții regimului, care au fost uneori arestați și torturați.