InfrastructurăȘtiri

Airbus a livrat cu 40% mai puține avioane de pasageri în primele nouă luni din 2020 comparativ cu aceeași perioadă din 2019

Sursa: Airbus

Grupul european Airbus a livrat 341 de avioane comerciale în primele luni ale anului 2020, față de 571 de avioane în aceeași perioadă din 2019, în contextul în care sectorul aviatic se confruntă cu o criză profundă din cauza pandemiei de coronavirus.

Anul acesta, până în acest moment, Airbus a livrat un total de 341 de aeronave de pasageri (18 avioane A220, 282 de aparate A320 Family, 9 avioane A330 și 32 de aeronave A350), se arată într-un comunicat al companiei.

În primele trei trimestre ale anului 2020, Airbus a primit în total comenzi nete pentru 300 de aeronave comerciale, comparativ cu 127 de comenzi nete în perioada similară din 2019.

În ceea ce privește rezultatul pe luna septembrie, Airbus a livrat 57 de avioane comerciale în septembrie 2020, față de 71 de avioane în aceeași perioadă în 2019.

Portofoliul de comenzi al Airbus se ridică la 7.441 de aeronave, comparativ cu 7.133 în același moment al anului trecut.

Airbus, una dintre cele mai mari companii din domeniul aerospațial din lume, a obținut venituri de 70 de miliarde de euro în 2019 și are aproximativ 135.000 de angajați.

Însă, ca urmare a crizei sectorului aviatic, Airbus a anunțat în iunie că intenționează să elimine aproximativ 15.000 de locuri de muncă în întreaga lume până în vara anului 2021, dintre care o treime în Franța, prin intermediul unor programe de disponibilizare voluntară.

Totuși, în contextul în care producătorul european de aeronave se confruntă cu o scădere puternică a activității, ar putea să fie necesare și disponibilizări forțate, a avertizat Guillaume Faury, directorul general al gigantului aviatic.