ApărareInfrastructurăȘtiri

Israel: Mossad a obținut alte 400.000 de teste pentru COVID-19/ Shin Bet a ajutat la depistarea a 500 de noi cazuri

Sursă: Mossad Career, Instagram

Agenția de spionaj Mossad a adus în Israel alte 400.000 de kituri de testare pentru coronavirus dintr-o sursă străină nedezvăluită, iar controversatul program de supraveghere în masă al serviciului de informații interne Shin Bet a ajutat până acum la depistarea a 500 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, informează publicațiile The Times of Israel și Noticias de Israel.

Prima operațiune a Mossad, în urma căreia au fost aduse în țară 100.000 de kituri de testare pentru coronavirus, a cauzat o mică controversă săptămâna trecută, după ce oficiali din cadrul Ministerului Sănătății din Israel s-au plâns că agenția a adus teste incomplete, care nu puteau fi utilizate. Ulterior, Ministerul Sănătății a dat publicității un comunicat în care afirma că kiturile de testare aduse de Mossad sunt „importante” și „necesare” în lupta împotriva bolii.

Inițial nu era clar dacă agenția a luat kiturile de testare cu sau fără permisiune, însă The Jerusalem Post a clarificat că kiturile au fost obținute cu consimțământul producătorilor.

Biroul prim-ministrului, care supervizează direct activitatea agenției Mossad, a comunicat că serviciul de informații a importat reactivii chimici necesari pentru a efectua aproximativ 400.000 de teste. Tampoanele necesare îndeplinirii sarcinii sunt fabricate intern, cât și achiziționate din diverse țări străine.

Autoritățile au refuzat să ofere mai multe detalii despre această chestiune, în special în ceea ce privește țara sau țările de unde au fost importate testele, generând speculații că ar fi vorba de o țară care nu are relații diplomatice formale cu Israelul.

Agenția Mossad intenționează să achiziționeze în total aproximativ 4 milioane de kituri de testare, potrivit anunțului făcut săptămâna trecută de autoritățile israeliene.

Și celelalte componente ale sistemului de securitate și apărare din Israel s-au implicat în ultimele zile în acțiuni de combatere a amenințării reprezentate de COVID-19.

Sursa: Army Cyber Command

Agenția israeliană de securitate internă Shin Bet derulează un controversat program de supraveghere în masă, de monitorizare a mișcărilor pacienților infectați cu coronavirus și a persoanelor cu care aceștia au intrat în contact, folosind date mobile și alte tehnologii digitale, care au fost concepute pentru combaterea terorismului. Agenția Shin Bet a anunțat că până joi a ajutat la identificarea a 500 de noi persoane infectate.

Și Forțele armate israeliene s-au implicat tot mai mult în eforturile de asistență medicală, înființând spitale de campanie și punând la dispoziția guvernului capacități logistice.

Potrivit datelor comunicate joi seară de Ministerul Sănătății, în Israel se înregistrau 2.693 de cazuri de COVID-19. Opt persoane au murit, 46 sunt în stare gravă și 67 în stare moderată. Marea majoritate -2.502 – prezintă doar simptome ușoare. Șaptezeci de oameni și-au revenit complet.