VIDEO. Armata SUA a simulat distrugerea unui sistem de apărare aeriană folosind o versiune robotizată a HIMARS
Armata SUA a simulat distrugerea unui sistem de apărare aeriană, aparent un sistem S-400 de fabricație rusească, folosind o versiune robotizată a lansatorului multiplu de rachete HIMARS, relatează Defense News și Eurasian Times.
Armata SUA a testat un lansator multiplu robotizat de tip Autonomous Multidomain Launcher (o versiune robotizată a lansatorului multiplu de rachete HIMARS) în cadrul unui test desfășurat pe 16 iunie la Fort Sill, Oklahoma, scopul fiind acela de a demonstra modul în care acest sistem ar putea fi utilizat pentru neutralizarea navelor inamice și a altor sisteme defensive în cadrul operațiunilor complexe din teatrul Indo-Pacific.
Testul a fost însoțit de o scurtă prezentare video, al cărei scop a fost să arate ideea din spatele întregului proiect.
Materialul video dat publicității de armata SUA arată două avioane de transport C-130 Hercules care aterizează pe un aerodrom pe o insulă din teatrul Indo-Pacific. După aterizare, două sisteme de artilerie reactivă sunt plasate în poziție de tragere. Un sistem robotizat de artilerie reactivă de tip Autonomous Multidomain Launcher lansează o rachetă Precision Strike (PrSM) cu rază extinsă (ER) pentru a neutraliza un sistem de apărare antiaeriană aflat pe o insulă ocupată de inamici. Iar un un sistem HIMARS, cu echipaj uman, neutralizează un vas de război inamic tot cu o rachetă Precision Strike.
După ce rachetele și-au atins țintele, cele două lansatoare multiple sunt îmbarcate înapoi în avioanele C-130, care decolează spre bază, în timp ce avioanele de vânătoare americane distrug alte ținte profitând de fereastra de oportunitate creată de distrugerea acelor ținte inamice.
AML este o versiune robotizată a sistemului HIMARS care include tehnologii precum navigație autonomă pe o rută predeterminată sau urmărind traseul unui alt vehicul, cum ar fi un sistem HIMARS cu echipaj. Sistemul autonom este echipat cu o instalație de lansare rachete care este controlată de la distanță.
Testul le-a demonstrat militarilor americani că lansatorul autonom îi poate ajuta să îndeplinească misiunile considerate periculoase sau care nu pot fi realizate cu sistemele actuale.
Demonstrația a arătat soldaților care au încercat că lansatorul autonom ar putea să-i ajute să transmită activitățile curente în cadrul operațiunilor periculoase sau care nu pot fi realizate astăzi cu sistemele.
Proiectată să fie introdus în serviciu în 2023, Precision Attack Missile (PrSM) este o rachetă cu rază mare de acțiune (peste 500 de kilometri) pentru sistemele de artilerie reactivă M270 MLRS și M142 HIMARS, urmând să înlocuiască rachetele MGM-140 ATACMS, care au o rază de acțiune semnificativ mai redusă.
În cursul anului trecut, armata SUA a început să testeze un cap de dirijare multi-senzor care va permite rachetelor PrSM să urmărească emisii radio sau radar, altfel că vor putea fi folosite și pentru neutralizarea sistemelor de apărare aeriană.
Inițial, acest cap de dirijare multi-senzor a fost inițial dezvoltat pentru a putea folosi rachetele PrSM împotriva țintelor navale.
Folosirea artileriei reactive din componența forțelor terestre pentru a deschide o cale de atac aviației este un element central al conceptului strategic Joint All-Domain Operations, astfel că o misiune de acest fel a devenit primară, a declarat generalul american John Rafferty, directorul de modernizare a artileriei armatei.
„În primul rând, abordarea PrSM Spiral One este împotriva sistemelor integrate de apărare aeriană”, a declarat Rafferty, citat de portalul Breaking Defense.
România este unul dintre cei mai noi utilizatori ai sistemului HIMARS, comandând pentru început trei sisteme sol-sol (54 de instalații de lansare), achiziția fiind realizată prin programul Foreign Military Sales direct de la Administrația SUA. Primul sistem HIMARS a sosit în România la începutul acestui an.
Un lansator HIMARS poate trage până la șase rachete 227 mm M270 ghidate MLRS (GMLRS), acestea putând atinge distanțe de peste 70 km; sau o rachetă tactică MGM-140 (Army Tactical Missile System – ATACMS) cu o rază de acțiune de 300 km, sau două rachete PrSM, care pot lovi ținte la peste 500 de kilometri.
De asemenea, americanii plănuiesc să utilizeze sistemele HIMARS și pentru lansarea de rachete antinavă Naval Strike Missile (NSM).