EnergieInfrastructurăȘtiri

Trump vs. Biden: O economie, două viziuni complet diferite privind redresarea economică a Statelor Unite

Atât actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, cât și rivalul său democratic, Joe Biden, promit că planurile lor vor genera noi locuri de muncă și vor relansa economia americană, grav afectată de pandemia de coronavirus, informează agenția de știri The Associated Press.

Trump, ca mulți alți republicani, susține că reducerile de impozite și eliminarea unor reglementări sunt un panaceu economic și se erijează într-un campion conservator din punct de vedere economic. Pe de altă parte, Biden susține că guvernul federal reprezintă o forță capabilă să contracareze pandemia, să reclădească economia și să amelioreze inegalitățile sistemice. Un veteran al politicii de la Washington, Biden subliniază că a dovedit în trecut că este un bun negociator, capabil să creeze politici ce se bucură de susținere din partea ambelor partide, spre deosebire de Trump.

O rată a șomajului la cel mai mic nivel din ultimele decenii și creșteri record pe piața bursieră americană erau principalele atuuri ale lui Trump înainte de pandemie. În timp ce piața bursieră și-a revenit destul de repede după primele săptămâni de declin din cauza pandemiei, șomajul continuă să fie o problemă majoră, ajungând în august la 8,4%. În aceeași lună erau încă cu 7,8 milioane mai puține locuri de muncă decât în februarie, înainte de pandemie.

Trump a estimat că economia SUA își va reveni în a doua jumătate a acestui an și de anul viitor va înregistra o ascensiune fulminantă, o predicție care se bazează pe presupunerea că un vaccin sau terapii eficiente pentru coronavirus vor fi disponibile pe scară largă în următoarele luni, lucru care permit vieții economice să revină la normal.

Actualul lider de la Casa Albă militează în continuare pentru o reducere a impozitelor pe salarii, deși o astfel de mișcare nu este susținută nici măcar de majoritatea congresmenilor republicani.

Pe de altă parte, Biden propune acțiuni federale majore pentru a preveni o recesiune prelungită și pentru a ameliora problema inegalității veniturilor, care în mod disproporționat afectează minoritățile.. Cele mai ample planuri ale sale: un program, în valoare de 2 trilioane de dolari, cu scopul de a elimina energia poluantă din SUA până în 2035 și un nou plan guvernamental de asigurări de sănătate pentru toți americani (cu subvenții generoase). De asemenea, propune sporirea cheltuielilor pentru educație, infrastructură și sprijinirea întreprinderilor mici, dar și creșterea salariului minim național la 15 USD pe oră.

În ceea ce privește finanțarea acestor planuri, Biden vrea să revizuiască reforma fiscală implementată de republicani în 2017. Astfel, candidatul democrat dorește o rată a impozitului pe profit de 28% (mai mică decât înainte, dar mai mare decât în prezent) și creșteri substanțiale ale impozitelor pe salarii și venituri pentru persoanele cu venituri impozabile anual de peste 400.000 USD. Toate acestea ar aduce bugetului federal aproximativ 4 trilioane de dolari sau mai mult în următorii zece ani.

Biden consideră și imigrația drept o chestiune cu importanță economică și vrea să sprijine migrația pe cale legală și să faciliteze obținerea cetățeniei de către aproximativ 11 milioane de rezidenți care se află ilegal în țară, dar care, subliniază Biden, deja contribuie la economia americană, ca angajați și consumatori.