
Nivelul apelor Dunării în zona centralei nucleare de la Cernavodă a scăzut cu doar un centimetru în intervalul monitorizat, deși estimările inițiale indicau o reducere de aproximativ trei centimetri, au declarat surse citate de TVR Info.
Potrivit acelorași surse, și consumul național de energie electrică din intervalul critic de marți seară, între orele 20:00 și 22:00, s-a situat sub prognozele operatorilor de sistem. Dacă estimarea era de aproximativ 7.660 MW, consumul efectiv a rămas constant între 7.300 și 7.400 MW.
Diferența dintre consumul prognozat și cel înregistrat a contribuit la reducerea presiunii asupra Sistemului Energetic Național, într-un moment în care autoritățile monitorizează atent evoluția nivelului Dunării, esențial pentru răcirea reactoarelor de la CNE Cernavodă.
Situația este urmărită îndeaproape după ce seceta și temperaturile ridicate au dus la scăderea debitului fluviului, iar autoritățile au anunțat măsuri pentru asigurarea debitului necesar funcționării centralei. Printre acestea se numără amenajarea unui dig provizoriu și lucrări de deviere a apei către priza de alimentare a centralei.
Centrala de la Cernavodă asigură, în mod obișnuit, aproximativ 20% din producția de energie electrică a României, motiv pentru care orice variație a nivelului Dunării este atent monitorizată de autorități și de operatorii din sistemul energetic.
Pe 5 august, autoritățile se pregătesc să scufunde patru barje încărcate cu mii de tone de piatră, într-o nouă etapă a intervenției pentru devierea apei din brațul Bala. Obiectivul este formarea unui prag artificial care să împingă un volum mai mare de apă spre Dunărea Veche și spre centrala de la Cernavodă.






