IntelligenceȘtiri

Supărările generalului Predoiu: festivismul semnării unui contract, cinismul lui Dîncu, mediocritatea lui Spătaru

Generalul (r) Silviu Predoiu, fost director al operațiunilor SIE (Sursa: Facebook)

Prezența a doi miniștri și a unei echipe de senatori și deputați la semnarea acordului cu Raytheon pentru fabricarea de rachete interceptoare la Ploiești reprezintă în fapt ”o formă de slugărnicie, de obediență, care nu face cinste țării”, în condițiile în care partea americană a fost reprezentată, ”normal”, de președintele companiei, a spus generalul (r) Silviu Predoiu, fost director al operațiunilor SIE, într-o intervenție pe Youtube.

”Conduita această care se vrea implicată reprezintă în fapt o formă de slugărnicie, de obediență, care nu face cinste țării, nouă (…) În încercarea miniștrilor de a ne arăta cât de mari sunt nu reușesc decât să ne reamintească cât de mici sunt în realitate”, a remarcat Predoiu, care a vorbit însă și de revitalizarea îndustriei de armament românești și ”primii pași” care s-au făcut.

Fostul ”număr doi” al SIE a fost nemulțumit și de afirmațiile ministrului Vasile Dîncu, cum că  ”războaiele se întâmplă, da ele au și serie de beneficii cum ar fi accelerarea istoriei”, pe care le-a taxat drept ”cel puțin cinice”

”Ca și cum nu a fost suficient, vine și ministrul Economiei, care ne spune că fabricarea rachetelor este un proces de durată și că probabil aceste rachete produse aici nu pot fi folosite în conflictul din Ucraina. Poftim? (…) Mi se par niște precizări…Mi se pare mult mai important decât ce a vrut să spună ministrul Economiei, este ce înțeleg cei care îl ascultă. Ce reușeste este să ne reamintească de mediocritatea clasei politice”, a comentat generalul Predoiu despre declarațiile ministrului Florin Spătaru.

El a precizat că ”netaxate aceste momente pot fi considerate ca fiind normale”, deși nu sunt normale .