ApărareȘtiri

SUA își consolidează prezența la Marea Neagră prin dislocarea de drone Reaper la Câmpia Turzii

Dronă MQ-9 Repaer (airforcetimes.com)

Forțele Aeriene ale SUA au dislocat drone MQ-9 Reaper și aproximativ 90 de militari la Baza Aeriană Câmpia Turzii, cu rolul de a sprijini operațiunile NATO în regiunea pontică, se arată într-un comunicat al USAF.

Aeronavele fără pilot, din cadrul Detașamentului 1 al Grupului Expediționar 31, subordonat Escadrilei 31 Vânătoare de la Aviano, Italia, urmează să desfășoare misiuni de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere.

“Poziționarea avansată a MQ-9 în această locație strategică oferă asigurări aliaților și partenerilor noști, și în același timp trimite un mesaj adversarilor noștri, că putem reacționa rapid la orice amenințare emergentă”, a declarat generalul Jeff Harrigian, comandantul Forțelor Aeriene ale SUA în Europa.

Dislocarea dronelor la Baza 71 aeriană “General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii s-a făcut în coordonare cu autoritățile române, se precizează în comunicat.

Cu o rază de acțiune de 1850 de kilometri, dronele MQ-9 Reaper de la Câmpia Turzii pot acoperi întreg bazinul Mării Negre.

Dronele MQ-9 Reaper au mai fost la Câmpia Turzii și în anii precedenți, însă doar pe perioade scurte de timp. În iulie 2019, Pentagonul a transferat temporar mai multe drone Reaper la baza aeriană din centrul României, pe durata lucrărilor la pista Bazei Miroslawiec din Polonia.

Ulterior, în ianuarie 2020, drone MQ-9 dislocate la Câmpia Turzii au participat la exercițiul Dacian Reaper.

SUA au decis in luna iulie să elimine o serie de restricții ce limitau exporturile de drone militare, lucru ce ar putea permite giganților americani General Atomics și Northrop Grumman să exporte drone din categoria grea – ca RQ-4 Global Hawk și MQ-9 Reaper – în țări din Europa Centrală și de Est, unde țări ca Polonia sau România și-au exprimat interesul pentru achiziția de aeronave fără pilot.

Drona MQ-9 Reaper, fabricată de General Atomics Aeronautical Systems, are o greutate maximă la decolare de 4,7 tone, inclusiv o încărcătură cu o greutate de 1,7 tone. Aeronava fără pilot are o viteză de croazieră de 370 de kilometri pe oră, însă poate atinge până la 482 de kilometri pe oră, potrivit site-ului GlobalSecurity.org.

Aeronava fără pilot poate fi echipat cu rachete AGM-114 Hellfire, bombe ghidate cu laser GBU-12 Paveway II și GBU-38 Joint Direct Attack Munitions (JDAMs). Mai mult, USAF încearcă să transforme această dronă și într-o platformă de luptă aer-aer, capabilă să utilizeze rachete AIM-9X, utilizate de o varietate de avioane de vânătoare, de la F-16 la F-22 sau F-35.

Baza Câmpia Turzii este considerată drept un potențial centru operațional major al aviației SUA în regiunea Mării Negre și în Europa de Sud-Est, astfel că bugetul Pentagonului pe anul 2021 include și investiții în valoare de 130,5 de milioane de dolari pentru modernizarea acestei baze.

Prepozționarea de echipamente militare în țări precum România sau Polonia va permite Forțelor Aeriene Americane să reacționeze mai rapid în cazul unei crize în Europa de Est, iar creșterea investițiilor Pentagonului în acest sens având legătura cu intensificarea acțiunilor agresive ale Rusiei după anexarea regiunii ucrainene Crimeea în 2014.