ApărareȘtiri

Congresul SUA a aprobat bugetul Pentagonului pe 2021, ce prevede investiții de 130 milioane USD la Câmpia Turzii

Sursa: MApN

Senatul și Camera Reprezentanților de la Washington au adoptat definitiv proiectul de lege privind bugetul apărării pe anul fiscal 2021, act legislativ ce prevede și investiții în valoare de 130,5 de milioane de dolari pentru modernizarea Bazei 71 aeriene “General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, un potențial centru operațional major al Forțelor Aeriene ale SUA  în regiunea Mării Negre și în Europa de Sud-Est.

Din cele 130 de milioane de dolari alocate pentru Câmpia Turzii, 11 milioane de dolari vor fi direcționați către realizarea platforme pentru materiale periculoase; 32 de milioane de dolari sunt pentru creșterea capacității de alimentare cu combustibil (POL – Petroleum, Oils, and Lubricants); 19,5 milioane de dolari sunt pentru zone de staționare aeronave.

Însă, peste jumătate din investiții (68 de milioane USD) sunt direcționate spre depozite pentru echipamente de apărare, bunuri și materiale prepoziționate (Air Force European Contingency Air Operations Set – ECAOS, Deployable Airbase System – DABS, Facilities, Equipment, and Vehicles – FEV.

Sistemele de baze aeriene dislocabile, sau DABS sunt un ansamblu de adăposturi, echipamente de construcții și alte utilaje care pot fi prepoziționate în întreaga lume și transferate în orice loc în care aviația SUA are nevoie pentru inițierea de urgență de operațiuni aeriene, explică portalul de știri Defense News.

Prepozționarea de echipamente militare în țări precum România sau Polonia va permite Forțelor Aeriene Americane să reacționeze mai rapid în cazul unei crize în Europa de Est, iar creșterea investițiilor Pentagonului în acest sens având legătura cu intensificarea acțiunilor agresive ale Rusiei după anexarea regiunii ucrainene Crimeea în 2014.

Baza aeriană de la Câmpia Turzii va beneficia de cele mai mari investiții dintre proiectele de construcții militare în străinătate finanțate prin Inițiativa europeană pentru Descurajare (EDI) în anul fiscal 2021. Astfel, bugetul aprobat de Congres prevede alocarea a aproape 60 de milioane de dolari pentru investiții la baza navală Rota din Spania, 36 de milioane USD, respectiv 25,8 milioane USD, pentru bazele aeriene Ramstein și Spangdahlem AB din Germania.

Umbrela Strategică a relatat în luna iulie că Forțele Aeriene ale SUA au solicitat 130,5 milioane de dolari pentru modernizarea bazei aeriene de la Câmpia Turzii, motivând că, în lipsa unor investiții semnificative, aviația americană ar fi limitată în ceea ce poate disloca la Câmpia Turzii, lucru care ar afecta capacitatea forțelor SUA din regiune de a-și îndeplini cu succes misiunile.

În ultimii ani, pe fondul intensificării activităților de descurajare la Marea Neagră, Forțele Aeriene ale SUA au dislocat temporar drone MQ-9 Reaper, avioane de luptă F-15, F-16 sau A-10 Thunderbolt II la Câmpia Turzii.

Pe lângă investițiile americane la Câmpia Turzii, Ministerul Apărării Naționale a lansat, în luna aprilie a acestui an, o licitație restrânsă pentru modernizarea bazei aeriene în “perspectiva dotării forțelor aeriene cu alte tipuri de aeronave de luptă multirol, precum și diversificarea gamei de misiuni și exerciții naționale sau cu participare internațională”.

National Defense Authorization Act for Fiscal Year 2021

Trump amenință că va respinge prin veto proiectul de lege privind bugetul apărării

Cele două camere ale Congresului au aprobat proiectul de lege privind bugetul apărării (National Defense Authorization Act – NDAA) cu o majoritate covârșitoare, însă președintele în exercițiu, Donald Trump, a amenințat că va face uz de dreptul său la veto pentru a bloca promulgarea actului.

Opoziția actualului lider de la Casa Albă are legătură cu refuzul congresmenilor de a anula legislația care oferă protecție juridică companiilor care administrează rețelele de socializare, despre care Trump susține că sunt împotriva conservatorilor. De asemenea, președintele în exercițiu cere ca NDAA să includă prevederi care să permită retragerea trupelor americane din alte țări, dar și măsuri de conservare a monumentelor naționale, inclusiv cele reprezentând oficiali confederați.

Totuși, având în vedere sprijinul larg cu care a fost aprobat bugetul apărării, un eventual veto al președintelui ar putea să fie insuficient pentru a bloca promulgarea.

Cu o valoare totală de 740,5 miliarde de dolari, bugetul apărării pe anul fiscal 2021 este cu puțin mai mare decât cel pe anul precedent, când Congresul SUA a alocat suma de 738 de miliarde USD.