ApărareȘtiri

Spionajul de la Kiev acuză Rusia că folosește estul Ucrainei ca poligon de testare pentru armele rusești

Lunetiști ruși din cadrul Serviciului Federal de Protecție (Russia MoD)

Serviciul de informații al Ministerului Apărării de la Kiev a transmis că militari ruși continuă să testeze arme și noi sisteme militare în estul Ucrainei și a observat o creștere a numărului de lunetiști din forțele speciale ruse în estul Ucrainei, avertizând că Moscova ar putea recurge la acțiuni provocatoare cu ocazia unui exercițiu militar în zona Mării Negre în luna septembrie, relatează agențiile de știri UNIAN și Ukrinform.

Vadim Skibitski, reprezentantul Direcției principale de informații a Ministerului Apărării din Ucraina, a afirmat vineri că serviciul de informații militare a monitorizat constant transferul de arme și echipamente militare de pe teritoriul Rusiei către teritoriile ocupate din estul Ucrainei, precum și utilizarea acestora în luptele de pe teritoriul Ucrainei.

În special, vehiculul aerian rusesc fără pilot Zastava, care este în serviciu doar cu armata rusă, a fost doborât anul acesta.

În mod particular, o dronă Zastava, care este utilizată doar de forțele armate rusești, a fost doborâtă anul acesta, a explicat oficialul.

În plus, direcția de informații militare de la Kiev continuă să înregistreze utilizarea sistemelor ruse de război electronic, care sunt în dotarea forțelor Federației Ruse.

“Observăm rușii care intră pe teritoriul nostru, testând și folosind noile lor sisteme de arme și echipamente în condiții de luptă. După aceea, ei se întorc pe teritoriul Federației Ruse pentru modernizare și instruire pentru o utilizare ulterioară în ostilități”, a adăugat Skibitski.

Totodată, oficialul a mai adăugat că în acest an a observat o creștere a numărului de lunetiști din forțele speciale ruse în estul Ucrainei.

“De asemenea, am observat și o creștere a numărului de arme cu lunetă și a grupurilor de lunetiști. Și aici vorbim nu numai despre unitatea de lunetist FSB, despre care sunt disponibile informații în surse deschise, ci și despre alte unități speciale: și-au perfecționat abilitățile de luptă pe teritoriul nostru”, a declarat Vadim Skibitski, într-un interviu pentru Ukrinform.

Reprezentantul Direcției principale de informații a Ministerului Apărării din Ucraina a declarat vineri, în cadrul unei videoconferințe, că analizarea situației din jurul Ucrainei indică o consolidare a capacităților militare ale Rusiei în apropierea frontierei Ucrainei, inclusiv crearea de noi formațiuni și unități, cât și militarizarea regiunii ocupate Crimeea.

Potrivit lui Skibitski, Kievul nu poate exclude ipoteza unor acțiuni provocatoare din partea Rusiei în cursul exercițiului Caucaz 2020, ce va avea loc în septembrie.

La sfârșitul anului 2016, Armata SUA a publicat un raport în care a menționat că armata rusă, prin experiența acumulată în timpul luptelor din Ucraina, s-a transformat într-o amenințare mai redutabilă pe câmpul de luptă pentru forțele americane. Un aspect tulburător identificat de autorii raportului este acela al creșterii letalității lunetiștilor ruși, inclusiv ca urmare a intrării în dotarea forțelor ruse a puștii cu lunetă ORSIS T-5000, relatează publicațiile Forbes și Mother Jones.