IntelligenceȘtiri

Șeful diplomației de la Moscova cataloghează expulzarea diplomatului rus din România drept un “atac” la adresa Rusiei

Serghei Lavrov, ministrul de Externe de la Moscova, a declarat miercuri că România s-a alăturat țărilor care atacă Rusia în plan diplomatic, precizând că Guvernul de la București nu a explicat în niciun fel motivele expulzării atașatului militar adjunct al Ambasadei Ruse în România.

”Atacurile la adresa noastră continuă. Atât din partea statelor baltice și Poloniei, iar acum și din partea României. Totuși, românii au spus că acest lucru nu are nicio legătură cu poziția Uniunii Europene. Am fost chiar surprins. Au zis dorim să trimiteți această persoană acasă. De ce? – nu au spus”, a afirmat Lavrov într-un interviu pentru agenția RIA Novosti.

Anterior, președintele României, Klaus Iohannis, a indicat că expulzarea diplomatului rus din România nu are ”nicio legătură cu tensiunile din zona Mării Negre”.

Conform unor surse guvernamentale, citate de postul Digi24, Alexei Grișaev ar fi agent GRU și ar fi încercat să obțină informații din domeniul militar și să racoleze cetățeni români aflați în posturi guvernamentale pentru a obține aceste informații.

Adjunctul atașatului militar al Federației Ruse în România, Alexey Grishaev a fost declarat persona non grata, iar ambasadorul Rusiei la București a fost convocat luni la MAE.

Primul va fi expulzat ”având în vedere că activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”, a informat Ministerul de Externe de la București.

Președintele României, Klaus Iohannis, a afirmat marți că expulzarea diplomatului rus din România nu are ”nicio legătură cu tensiunile din zona Mării Negre”.

În ultimele săptămâni, Statele Unite, Bulgaria, Ucraina, Cehia, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia și Estonia au expulzat diplomați ruși din diferite motive. În replică, și Moscova a declarat persoane non grata diplomați din țările menționate.

La mijlocul lunii aprilie, Cehia a expulzat 18 diplomați ruşi după ce investigațiile derulate de autoritățile de la Praga au confirmat participarea Rusiei la o explozie  în incinta unui depozit de muniții din Cehia, produsă în anul 2014 și care s-a soldat cu două decese.