Peste 6000 de militari din România și 146 din Republica Moldova au participat în ultimele trei decenii la misiuni şi operaţii de menţinere a păcii
Peste 6000 de militari din România au participat în ultimele trei decenii la 17 misiuni şi operațiunile de menținere a păcii din întreaga lume, a anunțat Ministerul Apărării cu ocazia Zilei Internaționale a Forțelor ONU de menținere a Păcii. Republica Moldova a participat până acum cu 146 de militari, inclusiv 10 femei, la astfel de misiuni ONU.
Primii observatori militari români au fost dislocați, în anul 1991, în cadrul misiunii de observare din Irak-Kuweit (UNIKOM). În anii următori, militari români au participat la misiunile ONU din numeroase țări din Africa (Mali, Angola, Somalia, Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud etc).
În acest moment, România este prezentă cu militari la misiunile şi operațiunile ONU din RD Congo (MONUSCO), Kosovo (UNMIK), India-Pakistan (UNMOGIP), Mali (MINUSMA) și Sudanul de Sud (UNMISS).
Prima misiune ONU de menţinere a păcii, la care a participat un ofiţer din Republica Moldova, este cea din Coasta de Fildeş (Operaţiunea Naţiunilor Unite în Côte d’Ivoire – UNOCI), în iunie 2003.
În prezent, 13 militari din cadrul armatei Republicii Moldova se află în misiuni ONU în Sudanul de Sud, Republica Centrafricană, Kosovo, dar şi în cadrul Departamentului ONU pentru operaţiuni de menţinere a păcii (DPKO) din New York, SUA.