Parlamentarii au respins numirea lui Florin Roman (PNL) în Comisia de control a SRI

Parlamentarii au respins marți, 10 noiembrie, numirea deputatului PNL Florin Roman în comisia comună de control a activității SRI, în urma unui vot secret cu bile dat de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Grupurile PNL din Senat și Cameră l-au propus pe Florin Roman pentru un loc în Comisia SRI în urma deciziei de a-l retrage pe reprezentantului PNL Răzvan Prișcă.
”Am fost nominalizat de PNL pentru a ocupa un loc al partidului în comisia de control a SRI. Propunerea a fost refuzata de noua majoritate PSD-AUR și celelalte partide extremiste plus parte din puciști. Doar în cazul meu a fost aplicată această procedură, iar nerespectarea cutumei parlamentare deschide o cutie a Pandorei, pentru ca nu este constituțional ca alții să decidă pe locurile PNL”, a scris Roman pe pagina personală despre vot.
El a spus că nu are alte grade militare pe umăr, decât ce prevede brevetul militar urmare a stagiului militar efectuat.
Comisia pentru controlul activității SRI are nouă membri. PNL deține președinția comisiei prin senatorul Ioan Chirteș și două locuri de membri, prin deputații Alexandru Muraru și Răzvan Prișcă (retras).






