ApărareȘtiri

Oshkosh câștigă un contract de 911 milioane USD pentru livrarea de blindate JLTV forțelor militare din SUA și alte țări partenere

Compania americană Oshkosh Defense a anunțat recent că a obținut un contract în valoare de 911 milioane de dolari pentru 2.738 vehicule blindate Joint Light Tactical Vehicles (JLTV), 1001 remorci și echipamente conexe, care urmează să fie livrate Forțelor Terestre, Forțelor Navale, Forțelor Aeriene și Corpului Pușcașilor Marini din SUA, cât și unor țări partenere (Lituania, Macedonia de Nord și Brazilia).

Luna trecută, Guvernul României a indicat că va cumpăra de urgență din Statele Unite vehicule blindate pentru forțele speciale, printr-un contract direct, guvern la guvern, fără offset. Iar alegerea României este tot JLTV, produs de compania americană Oshkosh, care este prezentă și în România; subiect despre care Umbrela Strategică a relatat pe larg într-un articol din data de 6 noiembrie.

George Mansfield, vicepreședinte și director General pentru programe comune în cadrul Oshkosh Defense a declarat că “Proiectarea, construirea și livrarea celui mai capabil vehicul tactic ușor din lume, Oshkosh JLTV, este una dintre cele mai mari realizări ale noastre. Și plănuim să continuăm fabricarea Oshkosh JLTV pentru mulți ani de acum înainte”.

Oshkosh Defense JLTV, care înlocuiește venerabilul Humvee, este un vehicul tactic ușor care poate îndeplini o varietate de roluri pe câmpul de luptă, fiind deja în dotarea forțelor armate din Statele Unite. Alte țări care au mai comandat vehicule JLTV sunt Muntenegru, Slovenia și Belgia.

Din cele 2.738 vehicule blindate JLTV, un număr total de 59 de unități vor fi livrate mai multor țări NATO și non-NATO: Lituania, Macedonia de Nord și Brazilia, a transmis Oshkosh într-un comunicat publicat pe 1 decembrie.

Data estimată de finalizare a contractului este 31 octombrie 2022.

Firma americană Oshkosh, cu sediul central în Wisconsin, este prezentă și în România, având o fabrică pe platforma industrială Automecanica Mediaș, dar nu este clar pentru cât timp, deoarece în urmă cu câteva luni a anunțat că intenționează să închidă unitatea din țara noastră.

Însă, în luna iulie a acestui an, JLG Industries, care face parte din Oshkosh Corporation, a anunțat că intenționează să închidă fabrica din Mediaș, România, ca parte a unui efort de restructurare pe scară largă, relatează SeeNews.

În iunie 2019, Pentagonul a acordat firmei Oshkosh Defense LLC – care face parte din Oshkosh Corporation – un contract în valoare de 320 milioane dolari pentru fabricarea de vehicule militare tactice pentru forțele armate din România, Argentina, Djibouti, Irak, Liban.