ApărareȘtiri

România va cumpăra de urgență din SUA vehicule blindate pentru forțele speciale. Valoare estimativă: 227 milioane lei

Guvernul României va achiziționa din SUA, în regim de urgență, vehicule blindate pentru subunitățile de operaţii speciale, cu scopul declarat de a elimina riscurile la adresa operativității acestor forțe.

Valoarea estimată a achiziției se ridică la 227,77 milioane lei cu TVA, se arată în nota de fundamentare la Hotărârea Guvernului nr. 922/2020 din 28 octombrie.

Guvernul indică în acest document că „pentru eliminarea riscurilor la adresa operativităţii acestor forţe, se impune achiziţia urgentă a vehiculelor de luptă care să asigure: mobilitatea sporită, un nivel de protecţie balistică şi anti-mină a personalului în mediu urban/ ostil/ hibrid/ chimic şi biologic, în condiţiile asigurării sprijinului cu foc şi integrării platformelor autonome într-un sistem integrat de comandă control, fiabil, dislocabil pe platforme standard civile şi non standard militare”.

„Pentru satisfacerea nivelului de operaţionalizare cerut acestor forţe, atât de planurile naţionale de intervenţie, cât şi de angajamentele externe, forţele pentru operaţii speciale au nevoie de vehicule specializate (inclusiv suport logistic integrat) care să răspundă nevoilor misiunilor FOS”, se mai afirmă în document.

Totodată, Executivul menționează că achiziția este motivată și de „evoluţia mediului de securitate global şi în zona de interes strategic a României (…) caracterizată de turbulenţe politice, sociale, economice şi de manifestarea hibridă a vectorilor de influenţare sau agresiune”.

„În mod corelativ se impune adaptarea modalităţilor de răspuns în vederea contracarării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii şi apărării naţionale, această cerinţă constituind factorul important care determină procesele de înzestrare şi modernizare ale FOS din Armata României”, se precizează în nota de fundamentare.

Ca și în alte cazuri, această procedură de achiziție vehicule de luptă blindate şi a suportului logistic iniţial se va realiza prin Programul Foreign Military Sales – FMS, adică prin semnarea unor contracte de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA, între Guvernul Statelor Unite şi Guvernul României, reprezentat de Ministerul Apărării Naţionale.

De asemenea, contractul nu va include și offset, în nota de fundamentare fiind menționat:
„Potrivit alin. (2) şi (3) ale art. 61 din legea Legea nr. 346/2006, achiziţiile de produse, servicii şi/sau lucrări în cadrul acordurilor sau contractelor privind asistenţa de securitate acordată de către guverne străine şi/sau organizaţii internaţionale se desfăşoară în conformitate cu procedurile specifice stabilite de guvernele străine şi/sau organizaţiile internaţionale care acordă asistenţa de securitate şi sunt exceptate de aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 354/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.

Achiziția se referă, probabil, la vehicule JLTV (Joint Light Tactical Vehicle) de la producătorul american Oshkosh. Americanii sunt prezenți și în România, având o fabrică pe platforma industrială Automecanica Mediaș, dar nu este clar pentru cât timp.

Însă, în luna iulie a acestui an, JLG Industries, care face parte din Oshkosh Corporation, a anunțat că intenționează să închidă fabrica din Mediaș, România, ca parte a unui efort de restructurare pe scară largă, relatează SeeNews.

În 2019, Pentagonul a acordat firmei Oshkosh Defense LLC, care face parte din Oshkosh Corporation, un contract în valoare de 320 milioane dolari pentru fabricarea de vehicule militare tactice pentru forțele armate din România, Argentina, Djibouti, Irak, Liban.

Armata americană și Corpul Pușcașilor Marini din SUA utilizează deja vehicule Oshkosh JLTV, care înlocuiesc mai vechile Humvee.