ApărareȘtiri

Irlanda ar putea cumpăra sau închiria avioane de vânătoare second-hand pentru a intercepta bombardierele rusești

Avion de luptă F-16 (U.S. Air Force/Airman 1st Class Marcus M. Bullock)

Un reprezentant al companiei aerospațiale Lockheed Martin a indicat că aviația irlandeză (Irish Air Corps) ar putea cumpăra sau închiria avioane la mâna a doua de la alte forțe aeriene europene, relatează publicația thejournal.ie.

În cadrul unei discuții la un summit organizat săptămâna aceasta la Dublin, J.R. Wildridge de la Lockheed Martin a sugerat că Irlanda ar putea, alternativ, să obțină avioane de vânătoare noi de la compania sa – inclusiv F-16 Viper sau FA-50/T-50, un aparat multirol ușor dezvoltat în cooperare cu sud-coreeni.

La începutul acestui an, Comisia pentru Forțele de Apărare ale Irlandei a formulat o serie de recomandări în ceea ce privește Irish Air Corps, inclusiv o recomandare ce viza echiparea aviația țării cu 12 avioane de luptă pentru a asigura serviciul de poliție a spațiului aerian irlandez.

Guvernul de la Dublin urmează să-și anunțe în curând planul de implementare a recomandărilor pentru Forțele de Apărare Irlandeze.

În constatările sale, Comisia a menționat în mod special zborurile bombardierelor rusești cu rază lungă de acțiune, care s-au apropiat de spațiul aerian irlandez în repetate rânduri, în cursul misiunilor în Atlanticul de Nord.

Pe lângă faptul că reprezintă un pericol semnificativ pentru aeronavele civile, Comisia a indicat că aceste survoluri neprogramate provoacă și pierderi economice economice semnificative ca urmare a zborurilor civile întârziate sau deviate.

Pentru a contracara acest lucru, Comisia a recomandat dezvoltarea imediată a sistemelor de detecție. În prezent, Irlanda nu are echipamente pentru a detecta și monitoriza fiecare aeronavă care tranzitează spațiul său aerian.

De asemenea, raportul a menționat și necesitatea înzestrării aviației irlandeze cu avioane capabile să intercepteze aeronavele intruse. Ar fi un efort costisitor și ar dura cel puțin un deceniu pentru a operaționaliza o escadrilă, dar chestiunea este considerată o aspirație critică.

Wildridge a indicat că prima opțiune ar fi achiziția de avioane de luptă F-16, dar a argumentat ca aviația irlandeză ar putea să folosească aeronava T-50, subliniind că aceasta ar fi o soluție eficientă din punctul de vedere al costurilor. Ambele aeronave ar putea fi achiziționate de la Lockheed Martin, a precizat Wildridge.

A treia opțiune este de a lua avioane second-hand de la diferite forțe aeriene. Cum tot mai multe țări occidentale au început să treacă la avioanele de generația a cincea, piața este inundată de avioane de luptă retrase din uz, în special F-16.

Pentru multe țări cu bugete limitate, costurile reduse ale aparatelor la mâna a doua reprezintă o ofertă atractivă, mai ales în contextul în care criză economică generată de pandemie continuă să afecteze o mare parte a lumii.

„Acest proces de mutare a acestor aeronave de la un operator la altul se numește transfer către terți și se desfășoară chiar acum pentru a răspune nevoilor altor țări cu nevoi similare cu cele ale Irlandei”, a afirmat Wildridge.

Surse din domeniul apărării sunt de părere că, dacă guvernul dorește să rezolve problema protejării spațiul aerian într-un deceniu, cea mai viabilă opțiune este achiziția de avioane de antrenament avansate (Lead-in fighter training) – precum FA-50.

„Un avion de antrenament T-50 sau FA-50 complet înarmat costă 30 de milioane de euro fiecare. Orice tranzacție va fi eșalonată pe mai mulți ani și plătită în tranșe. Actualul PC-9 trebuie înlocuit până în 2025, iar T-50 este candidatul principal pentru a fi următoarea aeronavă de antrenament a Air Corps”, a explicat o sursă citată de presa irlandeză.

„Poate zbura supersonic, astfel încât poate fi folosit pentru a supraveghea cerul Irlandei și poate răspunde la violarea spațiului aerian”, a adăugat sursa menționată anterior.

Surse citate de presa irlandeză cred că piloții Irish Air Corps pot face trecerea de la subsonicul PC-9 la supersonicul T-50 în doar 12 luni.