În cazul unei invazii rusești în Ucraina, SUA vor trimite trupe în țările NATO vecine, avertizează Biden
Statele Unite intenționează să trimită trupe suplimentare în România și alte țări de pe Flancul Estic al NATO în cazul în care Rusia invadează Ucraina, a avertizat președintele american Joe Biden, afirmând că Washingtonul și alianța transatlantică au o “obligație sacră” să apere țările din Formatul București-B9 de orice atac venit partea Moscovei.
Biden a subliniat, în cadrul unei conferințe de presă, că SUA nu au luat niciodată în considerare opțiunea trimiterii de trupe americane în Ucraina, țară care nu face parte din alianța transatlantică. „Sunteți gata să trimiți trupe americane la război în Ucraina pentru a lupta contra rușilor pe câmpul de luptă?” a întrebat retoric președintele.
Liderul de la Casa Albă a afirmat că l-a avertizat pe omologul său rus, Vladimir Putin, că o acțiune a Moscovei împotriva Ucrainei va avea “consecințe economice pentru economia [rusă] care vor fi devastatoare”.
“În al doilea rând, vom considera că este necesar să trimitem mai multe trupe americane și NATO pe flancul estic – B9 și în toate acele țări NATO față de care avem o obligație sacră – pentru a le apăra împotriva oricărui atac al Rusiei”, a subliniat președintele Statelor Unite.
Liderul american a adăugat că Washingtonul „va continua să ofere poporului ucrainean capacități de apărare”, fără a preciza natura acestora.
În contextul accentuării temerilor privind o potențială ofensivă rusească în Ucraina, România și alte țări NATO de pe Flancul estic militează pentru consolidarea prezenței aliate în regiune pentru a descuraja planurile agresive ale Moscovei.
România găzduiește deja aproximativ 1.000 de militari americani cu zeci de elicoptere, drone (la Câmpia Turzii) și vehicule blindate.