IntelligenceȘtiri

Guvernul de la Londra, inactiv în fața tentativelor Rusiei de a se amesteca în alegerile din Marea Britanie după 2014

Sursa: UK Prime Minister

Un raport al unei comisii parlamentare britanice relevă faptul că guvernele de la Londra din ultimii șase ani nu au făcut suficient pentru a împiedica – sau investiga – tentativele Moscovei de a interveni în alegerile din Marea Britanie, inclusiv în referendumul din 2016 pe tema Brexit, informează Le Monde.

Celebrul “raport rus” a bântuit politica britanică timp de nouă luni, fiind gata încă din octombrie, dar publicarea documentului a fost blocată de Guvernul Boris Johnson înainte de alegerile generale din decembrie 2019. În cele din urmă, raportul a fost publicat pe 21 iulie.

Documentul semnalează că guvernele conservatoare din 2014 și până astăzi – conduse de David Cameron, Theresa May, iar acum de Boris Johnson – au fost inactive în fața acțiunilor subversive ale Rusiei.

În plus, documentul subliniază că o parte a clasei politice, în special unii membri ai Camerei Lorzilor și ai Partidului Conservator, au beneficiat de banii proveniți din Rusia.

Potrivit autorilor raportului, Rusia, descrisă ca un actor “sofisticat” în domeniul cibernetic, “consideră Regatul Unit drept unul dintre principalele sale ținte occidentale (…), după Statele Unite și NATO”.

“Acest lucru are probabil legătură cu apropierea noastră de Statele Unite și de faptul că suntem considerați un loc central pentru lobby-ul anti-rus”, se mai arată în document.

De asemenea, este clar, potrivit raportului, “că, de ceva vreme, Rusia lui Putin s-a transformat dintr-un potențial partener într-o amenințare consacrată, refuzând să respecte regulile internaționale – uciderea lui Alexander Litvinenko, în 2006 și anexarea Crimeei în 2014 au dovedit-o”.

Totuși, cu excepția răspunsului foarte ferm din partea Marii Britanii la tentativa de asasinare pe teritoriul său a fostului spion rus Serghei Skripal în 2018, “până de curând, guvernul a subestimat serios răspunsul necesar la amenințările rusești – și întotdeauna rămâne în urmă”.

Autoritățile ruse au reacționat rapid la rezultatele raportului britanic, afirmând că aceste acuzații sunt fără temei și o dovadă de “rusofobie”

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, Rusia nu a intervenit niciodată în procesele electorale din alte țări.