• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Forțele speciale Seal Team Six au eliberat un ostatic american răpit în Niger

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    Un american răpit, săptămâna aceasta în Massalata, Niger, aproape granița cu Nigeria, a fost eliberat în noaptea de 30 octombrie spre 31 octombrie 2020, a declarat ministrului Apărării din Niger, Issoufou Katambé, pentru Agence France.

    Philip Walton fusese răpit în noaptea de luni până marți de un grup de indivizi înarmați care doreau o răscumpărare pentru eliberarea sa, potrivit tatălui său, Bruce Walton, care locuiește în Niger de aproape 30 de ani.

    „Confirm că ostaticul american a fost eliberat ieri”, a spus ministrul fără să ofere detalii despre locul unde se află în acest moment Philip Walton.

    Răpitorii săi, au fugit în Nigeria, apoi l-au contactat pe tatăl ostaticului pentru a cere „o răscumpărare”, potrivit unui oficial nigerian, fără a specifica suma solicitată.

    Philip Walton a fost eliberat datorită unei intervenții a forțelor speciale americane în nordul Nigerului, a anunțat Pentagonul, sâmbătă.

    „Forțele SUA au efectuat o operațiune de eliberare a ostaticilor la începutul 31 octombrie în nordul Nigerului pentru a recupera un cetățean american ținut ostatic de un grup de bărbați înarmați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman.

    „Apreciem sprijinul partenerilor noștri internaționali în desfășurarea acestei operațiuni”, a completat Hoffman.

    Oficialul a menționat că niciun militar american nu a fost rănit în operațiune.

    Aceasta este o „mare victorie pentru forțele noastre speciale de elită”, a scris pe Twitter președintele Donald Trump.

    Șase indivizi au fost implicați în răpire, și cinci au fost uciși în timpul salvării lui Walton, iar unul a scăpat, potrivit unui oficial american, citat de CBS News.

    „Erau morți înainte să își dea seama ce s-a întâmplat”, a declarat pentru ABC News, o sursă din cadrul forțelor antiteroriste americane.

    Consultantul ABC News, Mick Mulroy, fost asistent adjunct al secretarului Apărării, a declarat că pregătirile pentru salvarea lui Walton au început probabil încă de când a fost răpit.

    „Aceste tipuri de operațiuni sunt unele dintre cele mai dificile de executat”, a spus el. „Orice greșeală ar putea duce cu ușurință la moartea ostaticului. Bărbații și femeile din JSOC [Comandamentul Comun pentru Operații Speciale] și CIA ar trebui să fie mândri de ceea ce au făcut aici. Și toți americanii ar trebui să fie mândri de ei”.

    Un fost oficial din cadrul forțelor antiteroriste americane a subliniat, în general, că șansele de salvare în misiunile de eliberare ostatici – care sunt „extrem de periculoase”, sunt de mai puțin de 30%.

    Oficialul a mai spus că este crucial ca forțele speciale să acționeze cât mai repede posibil, astfel încât ostaticii să nu ajungă în mâinile rețelelor teroriste Al-Qaeda sau Stat Islamic.

    „Cu cât un ostatic este captiv mai mult timp, cu atât este mai greu de găsit o locație exactă pentru a putea efectua o operațiune de salvare”, a afirmat oficialul.

    Sahelul, o zonă cu risc ridicat pentru occidentali

    Sahelul este în mod regulat scena răpirilor de cetățeni occidentali de către bandiți sau grupări jihadiste.

    Pe 8 octombrie, în Mali, franceza Sophie Pétronin și doi ostatici italieni, dintre care unul răpit în Niger, au fost eliberați, dar mai mulți rămân în continuare captivi în regiunea Sahel.

    Printre aceștia, activistul umanitar american Jeffery Woodke, răpit în Niger în octombrie 2016 în Abalak.

    Cu toate acestea, zona în care Philip Walton a fost răpit este departe de regiunile dominate de grupurile jihadiste. Este o zonă în care activează numeroși contrabandiști și bandiți, care profită de porozitatea graniței dintre Niger și Nigeria.

    Nigerul este afectat de constant de atacuri jihadiste, soldate cu sute de oameni morți.

    Americanii au două baze pentru operațiune cu drone, în Agadez și Dirkou, în nordul Nigerului. Aeronavele fără pilot efectuează în mod regulat zboruri în regiunea Sahel și oferă un sprijin semnificativ forței franceze antijihadiste Barkhane.

    În octombrie 2017, patru militari din cadrul forțelor speciale americane și cinci soldați nigerieni au fost uciși într-o ambuscadă în Tongo Tongo în sud-vestul Nigerului. Acest atac a fost revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic în Sahara Mare (EIGS).

    Te-ar mai putea interesa

    Premierul Ciucă, de Ziua SIE: Ca militar, au toată admirația mea ! Știm că sunt mereu la datorie Strategia militară a României 2021-2024, aprobată de Guvern. Apărarea are asigurat un buget de 2% din PIB Promisiuni respectate

    Ultimele știri

    Guvernul modifică din nou Statutul cadrelor militare Eurofighter Typhoon ale RAF execută misiuni de poliție aeriană în România Bursele au început anul cu optimism și cu maxime istorice