Siguranță alimentarăȘtiri

Efectele schimbărilor climatice: O invazie masivă de lăcuste amenință cu foametea milioane de oameni în Africa și Asia

Sursa: UN World Food Programme

Roiuri de lăcuste de deșert, cuprinzând sute de miliarde de insecte, au devastat zone întinse din Africa de Est, zona Golfului Persic, Pakistan și India. Se pare că la originea creșterii explozive a numărului de lăcuste ar fi variații climatice extreme, care s-ar putea dovedi catastrofale pentru o regiune deja afectată de secetă și inundații.

  • Africa de Est se confruntă de mai mult săptămâni cu cea mai gravă invazie de lăcuste din ultimul sfert de secol, potrivit unei agenții ONU.
  • Invazia de lăcuste ar fi fost cauzată de un fenomen climatic extrem, numit “dipolul Oceanului Indian”, similar cu El Niño în Oceanul Pacific.
  • Un roi de lăcuste de mici dimensiuni, care acoperă doar un kilometru pătrat, poate devora într-o singură zi aceeași cantitate de alimente precum cea consumată de 35.000 de oameni, potrivit experților ONU.

Un astfel de roi conține aproximativ 200 de miliarde de lăcuste – și fiecare insectă devorează zilnic echivalentul propriei greutăți (două grame), adică în total 400.000 de tone de alimente pe zi. Un astfel de roi este capabil să se deplaseze cu până la 150 de kilometri pe zi, relatează publicația Le Point.

Lăcustele de deșert, sau Schistocerca gregaria, sunt cunoscute pentru faptul că se reproduc într-un timp scurt, cât și pentru capacitatea lor de a migra pe distanțe lungi. Aceste insecte sunt trăiesc în general în zone de deșert din Africa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală, potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO). Însă, în condiții propice, se înmulțesc rapid și se pot răspândi în zeci de țări.

În cursul anului 2018, mai multe cicloane din Oceanul Indian au lovit o zonă extrem de pustie a Peninsulei Arabice, generând condiții umede, propice pentru înmulțirea unui grup de lăcuste de deșert aflat în zona respectivă, a explicat Keith Cressman, un oficial din cadrul FAO, informează organizația media National Public Radio.

“Are atât de multe mecanisme diferite de supraviețuire … pentru a supraviețui în unele dintre cele mai dure zone și în cele mai izolate părți ale acestei planete. Dar are această capacitate fabuloasă de a profita de condiții bune”, a afirmat expertul FAO.

Aceste insecte se reproduc rapid – la fiecare trei luni – și se înmulțesc exponențial, a declarat Cressman, care a estimat că, în condiții favorabile, populația de lăcuste s-ar putea multiplica de 400 de ori la fiecare șase luni.

Pe parcursul anului următor, insectele au început să migreze spre alte zone din Peninsula Arabică, ajungând în Yemen. De aici, au traversat în cele din urmă Golful Aden și au ajuns în Etiopia și Somalia, iar înainte de sfârșitul anului 2019, roiurile au ajuns în Kenya, a adăugat Cressman.

Oficialul a explicat că vremea umedă din estul Africii “a schimbat situația într-una care a devenit foarte, foarte periculoasă”.

De asemenea, au fost observate roiuri în Uganda, Tanzania și Sudanul de Sud, dar și în țări din Golful Persic, cum ar fi Kuweit, Bahrain, Qatar și Iran. Lăcustele au ajuns și în Pakistan, iar apoi au trecut în nord-vestul Indiei, existând temeri că ar putea ajunge în China, însă acest scenariu este unul improbabil.

Experții ONU spun că este puțin probabil ca invazia să ajungă în China, deoarece Munții Himalaya acționează ca o “barieră naturală” pentru lăcustele venite dinspre India și Pakistan, informează South China Morning Post.

Intensificarea activității cicloanelor în regiunea vestică a Oceanului Indian pare să aibă legătură cu schimbările climatice. “Dacă această tendință continuă, dacă există o frecvență crescută a cicloanelor în Oceanul Indian, este destul de evident că va exista o frecvență crescută a invaziilor de lăcuste de deșert (…) la fel ca cea pe care o vedem acum în Cornul Africii”, a subliniat Cressman.

Invazia actuală este cel mai recent simptom al unei serii de variații climatice extreme ce a afectat Africa de Est în cursul anului 2019, serie care a început cu o secetă severă și s-a încheiat cu ploi torențiale și inundații devastatoare, provocând sute de morți.

Aceste condiții extreme sunt atribuite “dipolului Oceanului Indian”, un fenomen climatic cauzat de fluctuații mari de temperatură ale apei de suprafață dintre zonele de est și de vest ale Oceanului Indian. Acest fenomen se manifestă similar cu binecunoscutul El Niño, din Oceanul Pacific. Experții avertizează că schimbările climatice au provocat o agravare a acestui fenomen din Oceanul Indian.

Metoda cea mai eficientă de a opri răspândirea lăcustelor este pulverizarea de insecticid din avion, însă operațiunile sunt îngreunate de lipsa resurselor și luptele din țări ca Somalia și Yemen.

În luna ianuarie, agenția ONU pentru alimentație și agricultură a cerut comunității internaționale să doneze 76 de milioane de dolari pentru eforturile de combatere a invaziei lăcustelor în estul Africii, însă, câteva săptămâni mai târziu, s-au strâns doar 22 de milioane de dolari.

Oficialii FAO au declarat că invazia de lăcuste a înrăutățit situația securității alimentară în Africa, menționând că aproximativ 239 de milioane de oameni din Africa sub-sahariană suferă de foame și de malnutriție.

Un raport al agenției Moody’s, publicat la începutul lunii februarie, a arătat că agricultura reprezintă aproximativ o treime din produsul intern brut al țărilor din Africa de Est, și asigură 65% din locurile de muncă din aceste țări, cu excepția Kenyei, transmite publicația South China Morning Post.