IntelligenceȘtiri

Deturnarea avionului Ryanair în Belarus la ordinul președintelui Lukașenko – o radiografie

Jurnalistul bielorus Roman Protasevici (112.ua)

Deturnarea unui avion de pasageri în Belarus, la ordinul președintelui autoritar Aleksandr Lukașenko, cu scopul arestării unui jurnalist de opoziție, a provocat reacții acerbe din partea lumii occidentale, fiind catalogată drept un act de terorism de stat.

Scandalul a început duminică, 23 mai, în primele ore ale după-amiezii, când zborul FR4978 al companiei Ryanair, care decolase de la Atena spre Vilnius, a fost redirecționat spre Minsk de autoritățile din Belarus, care au susținut că la bord exista o potențială amenințare la adresa securității.

Avionul de pasageri a fost escortat până la aeroportul din Minsk de o aeronavă de luptă MiG-29 a Forțelor Aeriene ale Belarusului.

După câteva ore, avionul, cu majoritatea pasagerilor la bord, a decolat spre Vilnius, după ce autoritățile bieloruse au cercetat aeronava, fără să găsească ceva suspect.

Oficialii lituanieni au declarat că 5 pasageri care s-au îmbarcat la Atena nu au ajuns la Vilnius. “126 de pasageri au părăsit Atena și 121 au aterizat la Vilnius”, a declarat pentru Reuters o purtătoare de cuvânt a premierului Lituaniei. Există suspiciuni că la bordul aeronavei călătoreau și câțiva agenți ai KGB, serviciul de securitate din Belarus.

Însă, chiar de la aterizare, disidentul bielorus Roman Protasevici și prietena sa au fost arestați. Protasevici este acuzat de terorism, inclusiv pentru „organizarea revoltelor în masă” împotriva președintelui Alexandr Lucașenko, aflat la putere de aproape trei decenii.

Roman Protasevici, în vârstă de 26 de ani, este un jurnalist bielorus care a fondat canalului NEXTA pe platforma Telegram, o sursă media crtică la adresa regimului autoritar de la Minsk. În cazul în care va fi condamnat pentru terorism, Protasevici riscă pedeapsa cu moartea.

Incidentul a provocat reacții acerbe din partea lumii occidentale, în timp ce Rusia și-a exprimat susținerea pentru regimul Lucașenko și a acuzat Occidentul de ipocrizie.

România a fost una dintre primele țări care a condamnat incidentul. Ministerul de Externe al României și-a exprimat profunda îngrijorare și a condamnat cu fermitate la incidentul de la Minsk, iar ambasadorului bielorus la București a fost convocat luni la MAE, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu.

Scandalul survine în contextul în care Uniunea Europeană va discuta luni despre înăsprirea sancțiunilor împotriva Belarusului, impuse ca urmare a reprimării protestelor post-electorale din această țară, relatează France 24, citând agenția FrancePresse.

“Comportamentul scandalos și ilegal al regimului din Belarus va avea consecințe”, a transmis Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, solicitând eliberarea lui Protasevici și adăugând că cei responsabili “trebuie sancționați”.

La rândul său, șeful diplomației americane, Antony Blinken, a cerut eliberarea imediată a lui Protasevici.

“Acest act șocant comis de regimul Lukașenka a pus în pericol viața a peste 120 de pasageri, inclusiv cetățeni americani”, a adăugat Blinken.

Directorul executiv al companiei aeriene Ryanair, Michael O’Leary, a descris incidentul ca fiind un “caz de deturnare sponsorizată de stat, (…) piraterie sponsorizată de stat”.

Lituania și Letonia îndeamnă zborurile internaționale să evite spațiul aerian al Belarusului.

Pe de altă parte, Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Belarusul a avut „o abordare absolut rezonabilă” în această situație. Oficialul rus cerut comunității globale să „evalueze la rece situația”.

O reacție mult mai dură a venit din partea purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, care și-a exprimat „șocul” față de așa-zisa ipocrizie occidentală în legătură incidentele de acest fel.

„Internetul își amintește toate cazurile de răpiri violente, debarcări forțate și arestări ilegale făcute de ofițeri de pace și gardieni moralității”, a scris Zakharova pe Facebook, referindu-se la statele democratice occidentale.

Doar 24 de ore mai târziu s-a înregistrat un nou incident cu un avion de pasageri al unei companii occidentale în Belarus. Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat că decolarea unui zbor de la Minsk la Frankfurt a fost amânată timp de mai multe ore din cauza unui amenințări de securitate. În cele din urmă, avionul a primit permisiunea să decoleze după efectuarea unui control la bordul aeronavei.

Episodul de duminică are legătură cu cel mai recent val de proteste față de regimul autoritar de la Minsk, care au izbucnit în luna august a anului trecut, după scrutinul prezidențial, câștigat la un scor neverosimil de Alexander Lukașenko, aflat la putere de 26 de ani.

Opoziția a contestat rezultatul, afirmând că au fost înregistrate numeroase cazuri de fraudă electorală, astfel că zeci de mii de persoane au ieșit pe străzi pentru a protesta. În replică, forțele de securitate au intervenit în forță pentru a reprima manifestațiile, mai mulți protestatari fiind răniți sau uciși.

În urma reprimării protestelor, UE și Statele Unite au impus sancțiuni aspre împotriva Lukașenko și a altor oficiali și oameni de afaceri cu legături cu regimul său.

Înainte de alegerile din 9 august, inamicul Belarusului în viziunea lui Lukașenko era Rusia, însă, după ce regimul de la Minsk a obținut sprijin militar din partea Moscovei, inamicul a devenit Occidentul.