ApărareȘtiri

Damen poate construi în paralel nave SIGMA la șantierul Mangalia și la cel din Galați, în cazul în care va primi contractul pentru corvete

Navă tip SIGMA 10514 a Forțelor Navale Indoneziene (Damen)

Constructorul naval Damen are capacitatea de a construi în paralel corvete SIGMA 10514 la șantierul de la Mangalia și la cel din Galați, lucru care ar permite livrarea mult mai rapidă a celor patru nave pentru Forțele Navale Române.

România încearcă de peste șase ani să demareze construcția a patru corvete, însă până la această dată nici măcar contractul nu a fost semnat. Ministerul Apărării de la București a indicat că va căuta o altă soluție pentru achiziția de corvete dacă discuțiile cu Naval Grup nu conduc la semnarea unui acord, însă luarea unei decizii în acest sens a fost amânată pentru luna septembrie.

Generalul (r) Gheorghe Savu, director Damen Naval România a explicat, într-un interviu pentru Umbrela Strategică, la expoziția BSDA 22, că navele pot fi construite atât la șantierul Damen Shipyard Mangalia, deținut în proporție de 51% de statul român, cât și la Șantierul Naval Damen Galați.

„Damen poate face o navă în trei ani în mod normal. Navele pot fi construite concomitent fără probleme”, a precizat Gheorghe Savu, care a adăugat că firma are experiență cu construcția de nave militare pentru țări din întreaga lume, inclusiv state membre NATO, precum Olanda și Belgia.

Reprezentantul constructorului naval a mai explicat că fiecare șantier chiar va putea realiza două corvete în paralel, astfel că toate cele patru nave vor putea fi livrate mai devreme de șapte ani – termenul prevăzut în program pentru livrarea celor patru corvete.

Programul „Corvete multifuncţionale”, care prevede construcția a patru corvete și modernizarea fregatelor Regina Maria și Regele Ferdinand, a fost lansat în 2016. Parteneriatul dintre constructorul francez Naval Group și Șantierul Naval Constanța a fost declarat câștigător în iulie 2019, însă nici până astăzi contractul în valoare de 1,2 miliarde de euro nu a fost încă semnat.

Negocierile între statul român și francezii de la Naval Group trenează de mai mulți ani, cauza fiind neînțelegerile între cele două părți privind valoarea contractului. Decebal Ilina, fost șef al Înzestrării Armatei, a declarat, într-un interviu acordat jurnalistului TVR Adelin Petrișor,  că acest contract este blocat pentru că partea franceză cere mai mulți bani decât sunt prevăzuți în oferta cu care a câștigat licitația.  Surse din piața navală ne-au declarat că Naval Group solicită mai mulți bani invocând faptul că costurile materiei prime au crescut semnificativ în ultimii ani comparativ cu momentul licitației.

De altffel, licitația a fost și subiectul unei anchete DNA privind o presupusă infracțiune de luare de mită de către angajații Departamentului Armamente, dar dosarul a fost clasat.

Conform cerințelor prezentate de MApN, corvetele vor trebui să aibă un deplasament cuprins între 1600-3500 t, cu capabilități de luptă în cel puțin două domenii (luptă antiaeriană şi lupta împotriva navelor de suprafaţă / lupta antisubmarin) şi sistem de management al luptei integrat cu sistemele de senzori şi armament, inclusiv rachete antiaeriene și antinavă.

În cadrul acestui program, constructorul naval Damen a propus corvete tip SIGMA 10514, care ar urma să fie adaptate la cerințele MApN la institutul de proiectare Marine Engineering Galati (MEGA), parte a grupului olandez.

Caracteristicile principale ale navelor SIGMA 10514

Roluri: – luptă antiaeriană (AW);

– lupta împotriva navelor de suprafață (ASuW);

– lupta antisubmarin (ASW);

– Securitate maritimă.

Dimensiuni:

Lungime totală  (aprox.)    105 m

Lăţime                                   14 m

Pescaj                                     3,7 m

Deplasament (aprox.)        2360 tone

Viteza maximă                     28 de noduri

Echipaj                                  122 de persoane

Echipament:

Radar 3D pentru supraveghere și identificare a țintelor;

Sistem de control al focului electro-optic și radar;

Sonar în chilă;

Sistem de management al luptei;

Sisteme de război electronic (ESM & ECM);

Sistem integrat de comunicații externe și interne;

Tun naval calibru 76 mm;

1 x sistem antiaerian cu rază foarte scurtă de acțiune CWIS;

2 x 4 lansatoare rachete antinavă;

1 x sistem lansare rachete antiaeriene cu 12 celule;

1 x lansator rachete antiaeriene cu rază scurtă de acțiune Rolling Airframe Missiles;

2 x sisteme triple de lansare torpile

2 x lansatoare de contramăsuri;

1 x elicopter de maxim 10 tone.