Știri

COVID-19, România: S-a cerut declararea stării de urgență. Toate meciurile de fotbal s-au anulat. MAE explică cine poate merge în SUA.

  • Avocatul Poporului Renate Weber i-a solicitat joi preşedintelui României să declare starea de urgenţă și Parlamentului să o aprobe.

Avocatul Poporului precizează că nu pune “în discuţie oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar acest lucru este obligatoriu să se întâmple aşa cum prevede Legea fundamentală în cazul situaţiilor excepţionale”.

Conform articolului 93 din Constituția României:

”(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.”

Conform OUG1/ 1999, starea de urgență înseamnă: 

”… ansamblul de mãsuri cu caracter politic, economic, social şi de origine publica, instituit în intreaga ţara sau în anumite zone ori în unele unitãţi administrativ-teritoriale, în urmãtoarele situaţii:
a) existenta unor ameninţãri la adresa siguranţei naţionale sau democraţiei constituţionale, ceea ce face necesare apãrarea instituţiilor statului de drept şi menţinerea sau restabilirea stãrii de legalitate;
b) iminenta producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea şi înlãturarea efectelor acestora.”

-presupune: ”Pe durata stãrii de asediu şi a stãrii de urgenta, proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi numai dacã este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertãţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei.”

durează: ”…cel mult 30 de zile.”

-rolul Armatei: ”La instituirea stãrii de asediu sau a stãrii de urgenta, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale şi locale, legate de aplicarea dispoziţiilor art. 20 din prezenta ordonanta de urgenta, trec în competenta autoritãţilor civile şi militare prevãzute în decretul de instituire a stãrii de asediu sau de urgență”. / ”În exercitarea atribuţiilor ce le revin pe durata stãrii de asediu sau a stãrii de urgenta, autoritãţile militare emit ordonanţe militare care au putere de lege,”.

  • Federaţia Română de Fotbal a decis suspendarea tuturor competiţiilor fotbalistice pe teritoriul României până la 31 martie .
  • Ministerul Afacerilor Externe a anunțat excepțiile la restricțiile de călătorie către SUA și a făcut recomandări.

”Există câteva excepţii de la această măsură, printre care: persoanele care au cetăţenia SUA, cele care au statut de rezident permanent în SUA, cele care sunt membri de familie apropiaţi ai unui cetăţean SUA. De asemenea, sunt exceptate persoanele care s-au îmbarcat pe zboruri cu destinaţia SUA înainte de 13 martie, ora 23:59, ora Washington D.C.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în SUA în perioada următoare să verifice cu companiile aeriene condiţiile de călătorie şi să urmărească anunţurile oficiale ale autorităţilor SUA”, a anunțat MAE.