Coronavirus: Experți în cibersecuritate din 40 de țări s-au mobilizat pentru a contracara atacurile informatice
Un grup internațional de aproximativ 400 experți în cibersecuritate, care poartă numele de “COVID-19 CTI League”, a fost creat miercuri pentru a lupta împotriva atacurilor informatice ce exploatează teama provocată de pandemia de coronavirus. Grupul, format exclusiv din voluntari, include experți care lucrează la companii majore de tehnologie, precum Microsoft sau Amazon, relatează agenția de știri Reuters.
Scopul principal al grupului este acela de a proteja organizațiile medicale, care în ultimele săptămâni au fost ținta preferată a hackerilor.
“Mai mult de 360 de cercetători din domeniul cibersecurității din peste 40 de țări se reunesc pentru a ajuta sectorul medical în timpul acestei crize globale”, afirmă Ohad Zaidenberg, unul dintre inițiatorii proiectului și cercetător în cadrul firmei ClearSky Cyber Security, citat de site-ul Silicon.fr
“Misiunea noastră este de a neutraliza toate amenințările cibernetice care doresc să exploateze actuala pandemie. Identificăm, analizăm și neutralizam toate amenințările, dar în acest moment sensibil, acordăm prioritate resurselor medicale plasate în prima linie și infrastructurii esențiale”, explică Ohad Zaidenberg.
"Our mission is to neutralize all cyber threats looking to exploit the current pandemic. We identify, analyze and neutralize all threats but at this most sensitive time are prioritizing front-line medical resources and critical infrastructure."
— Ohad Zaidenberg (@OhadMZ) March 25, 2020
Un alt inițiator, Mark Rogers – vicepreședinte la firma de securitate cibernetică OKta Inc – spune că nu a văzut niciodată atât de multe campanii de phishing desfășurate într-o multitudine de limbi.
“Practic observ mesaje de phishing în toate limbile cunoscute”, a afirmat Rogers, care a precizat că prioritatea va fi lupta împotriva atacurilor cibernetice ce vizează sistemul medical.
Mesajele de tip phishing încearcă să convingă utilizatorii să introducă parole sau alte informații sensibile pe site-uri web controlate de atacatori, care apoi folosesc datele pentru a prelua controlul asupra conturilor bancare, de e-mail sau a altor conturi.
Rogers a spus că grupul a destructurat deja o campanie care exploata o vulnerabilitate software pentru a răspândi programe malware.
De la debutul pandemiei de coronavirus, o serie de organizații medicale au fost vizate de atacuri cibernetice, inclusiv Departamentul Sănătății din SUA sau autoritatea care administrează spitalele din capitala Franței.
Mai multe grupuri de hackeri au comunicat recent că vor înceta acțiunile împotriva organizațiilor medicale până la stabilizarea situației cu coronavirusul, însă atacurile au continuat, printre ținte fiind și o firmă medicală din Marea Britanie, care ar urma să participe la testarea vaccinurilor contra coronavirusului.