ApărareȘtiri

Colapsul armatei afgane a transformat mișcarea talibană în cea mai bine înarmată grupare islamistă din lume

Elicopter BlackHawk capturat de talibani (JosephHDempsey/IISS)

Statele Unite au investit peste 80 de miliarde de dolari în dotarea cu echipament modern a forțelor guvernamentale afgane, însă, în decurs de doar câteva săptămâni de la retragerea militarilor americani, trupele afgane au abandonat o mare parte a acestor echipamente în timp ce se retrag precipitat în fața asaltului taliban. Drept rezultat, mișcarea talibană a devenit cea mai bine înarmată grupare militantă islamistă din lume.

Analiza imaginilor publice arată că, începând din luna iunie, insurgenții au capturat mii de vehicule militare, inclusiv sute de mașini HMMWV, blindate MRAP și tancuri T-55 și T-62 de origine sovietică, piese de artilerie și chiar elicoptere Black Hawk și Mi-35, drone Scan Eagle.

Insurgenții au folosit cu succes o parte din tehnica militară capturată împotriva foștilor posesori: armata afgană. Beneficiind de mobilitatea și puterea de foc crescute, talibanii au reușit ca în decurs de doar două luni să cucerească o mare parte din Afganistan, forțând trupele afgane să se predea sau înfrângându-le cu ușurință.

În încercarea de a limita asaltul taliban, mai mulți oficiali americani au indicat, sub protecția anonimatului, că SUA efectuează în mod regulat atacuri aeriene cu scopul distrugerii echipamentului capturat, în special vizând blindatele și piesele de artilerie.

Totuși, nu este clar câte dintre aceste echipamente sunt operaționale și nici dacă talibanii au capacitatea de a le folosi pe termen lung.

Însă, cu militanții talibani ajunși la porțile capitalei țării, Kabul, soarta Afganistanului pare pecetluită: revenirea la situația dinainte de 2001 pare aproape certă, talibanii însă vor fi de această poate chiar mai puternici, mai bine înarmați.