ApărareȘtiri

Ciucă: Valoarea obligațiilor de compensare aferente contractului Piranha V se ridică la aproximativ 297 de milioane de euro

Premierul Nicolae Ciucă la semnarea acordului între GDELS și UMB (FOTO: arhivă)

Valoarea obligațiilor de compensare aferente contractului pentru transportoarele blindate Piranha V se ridică la aproximativ 297 de milioane de euro, a declarat premierul Nicolae Ciucă, în cadrul ceremoniei de semnare a acordului de joint-venture între Uzina Mecanică București (UMB) și General Dynamics European Land Systems România (GDELS România).

Șeful Guvernului a precizat că „din această sumă, până acum, s-a realizat implementarea a aproximativ 56%, valoare ce este specifică primului contract subsecvent, urmând al doilea contract subsecvent și demararea procesului pentru realizarea celorlalte 133 de transportoare”.

Nicolae Ciucă a subliniat că prin acordul de asociere, privind fabricarea de transportoare blindate Piranha V, „România devine una dintre primele țări unde se localizează producția de tehnică și echipamente militare moderne”.

Șeful Executivului a adăugat că, pe lângă Uzina Mecanică București, la proiectul Piranha V participă și o serie de companii private din România, precum Elmet, care produce turela pentru transportoare; Pro Optica, ce furnizează echipamente pentru întreg ansamblul transportorului, CSR şi Interactiv, care contribuie la partea de comunicații și integrarea capabilităților de gestionare a sistemului informatic.

„Acestea sunt elementele pe care noi ni le-am dorit şi pe care noi le vedem ca fiind ceea ce poate să reprezinte catalizatorul pentru relansarea industriei de apărare românești”, a subliniat șeful Guvernului.

Următorul lot de transportoare Piranha V va fi fabricat într-un grad și mai mare la UMB, inclusiv partea de carcasă și blindaj, iar pe termen lung se are în vederea realizarea de astfel de vehicule pentru export în alte țări, cum ar fi Slovacia, Bulgaria ori Cehia.

România a comandat un număr de 227 de transportoare de la firma General Dynamics European Land Systems – Mowag, dintre care primele 36 de transportoare fabricate în Elveția, iar restul realizate în România, la Uzina Mecanică București. Valoarea contractului se ridică la aproximativ 895 de milioane de euro.

Contractul însă nu s-a derulat fără probleme, astfel că, la începutul anului 2018, Romtehnica (controlată în totalitate de Ministerul Apărării Naţionale) a trimis producătorului Piranha V o factură de penalități întârzierea înregistrată în livrarea blindatelor contractate. Până în octombrie 2019, firma americană a achitat Ministerului Apărării Naţionale penalitățile pentru întârzieri, care se ridicau la 8,5 milioane de euro.

Până în acest moment, GDELS România și Uzina Mecanică București au livrat Armatei României un număr total de 68 de transportoare blindate Piranha V, ce au intrat în dotarea a două batalioane de infanterie.

România propune Slovaciei transportoare blindate Piranha V de la GDELS România și Uzina Mecanică București

Transportor blindat Piranha V (FOTO: arhivă)
Transportor blindat Piranha V (FOTO: arhivă)