Ciolacu a făcut o comisie pentru reorganizarea administrativ-teritorială a țării
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că o comisie, care include membri ai Parlamentului și autorităților locale va formula propuneri pentru reorganizarea administrativ teritorială a României, care se vor concretiza într-un proiect de lege.
”Am făcut o comisie, președintele Camerei Deputaților , viitorul președinte UNJCR, viitorul președinte AMR, câte doi reprezentanții de la președinții Consiliilor Județene, de la primarii reședințelor de județ, de la orașe, de la comune, cu doi membri de la comisiile din Parlament de administrație. Și am spus că aș dori în această sesiune să venim cu un proiect de reorganizare teritorială”, a declarat Ciolacu, după ședința conducerii PSD.
Președintele Senatului Ilie Bolojan a precizat că este nevoie de un acord al coaliției de guvernare pe un asemenea proiect,
”Orice proiect care face administrația din România să fie mai eficientă , inclusiv administrația publică locală, care duce decizia mai aproape de cetățeni, pentru descentralizare, pentru trecerea de competențe de la ministere la serviciile deconcentrate va fi susținut de PNL. În mod cert (…) este nevoie de un acord în coaliție”, a declarat Bolojan, președinte interimar al PNL.