ApărareȘtiri

Aurescu: România militează pentru includerea unei dimensiuni de securitate în Parteneriatul Estic

Foto: MAE

România militează pentru includerea unei dimensiuni de securitate în Parteneriatul Estic, în condițiile în care cinci din cele șase țări participante la această inițiativă sunt afectate de conflictele prelungite, a declarat ministrul propus pentru Afaceri de Externe, Bogdan Aurescu, la audierile din comisiile parlamentare.

“Am militat pentru introducerea unei dimensiuni de securitate în Parteneriatul Estic, acest lucru fiind mai ales din cauza existenței conflictelor prelungite din spațiul Mării Negre care afectează cinci din cele șase state incluse în Parteneriatul estic”, a afirmat oficialul, făcând referire la conflictele din regiunile Transnistria (Republica Moldova), Donbass (Ucraina), Abhazia și Oseția de Sud (Georgia), Nagorno-Karabakh (între Armenia și Azerbaidjan).

Ministrul desemnat a mai afirmat că România “va susține un efort ambițios de sprijinire a statelor din Parteneriatul Estic pentru avansarea pe calea integrării europene”, menționând în acest sens propunerea introducerii unor “stimulente tehnice și financiare pentru reforme în statele din Parteneriatul Estic, așa încât aceste state să ajungă cât mai aproape de standardele europene”.

“De asemenea este avut în vedere un sistem de stimulente pentru statele care sunt cele mai avansate, cum este de exemplu Republica Moldova, care are toate perspectivele de a redeveni frontrunner-ul acestui grup de state din Parteneriatul estic”, a adăugat Aurescu.

Șeful diplomației române a precizat că se pregătește un plan major de investiții pentru statele Parteneriatului estic, cu 2,7 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, la care se vor adăuga 17 miliarde de euro din alte surse.

În ceea ce privește securitatea în zona pontică în noul Concept Strategic al NATO, Aurescu a afirmat că acest document “va putea permite, cel puțin asta este poziţia României, să consolidăm relația transatlantică”.

“Avem în vedere consolidarea posturii de descurajare pe Flancul estic al alianței într-un mod coerent, care să nu facă distincție între nordul și sudul Flancului estic. Prin urmare o mai mare pondere militară a statelor aliate, inclusiv a Statelor Unite, în sudul Flancului estic, la Marea Neagră”, a adăugat ministrul desemnat.

Bogdan Aurescu a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, cu 31 de voturi “pentru” și 11 voturi “împotrivă”.